Strada Bărăției din municipiul Târgoviște, reabilitată după zeci de ani în care nu a beneficiat de intervenții de modernizare.

Strada Bărăției din Târgoviște a căpătat o nouă înfățișare după ce a fost reabilitată și modernizată cu fonduri atrase de administrația locală municipală prin Programul Național „Anghel Saligny”.

Pe această stradă nu se mai intervenise de câțiva zeci de ani, iar acum a fost reasfaltată, iar trotuarele modernizate.

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, proiectul finanțat prin Programul „Anghel Saligny” este unul amplu, până la sfârșitul anului urmând a fi reabilitate și modernizate și străzile Ana Ipătescu, Mihai Eminescu și Ilfovului.

„Pe strada Bărăției s-a finalizat un proiect de reabilitare și modernizarea a acestei artere. Este vorba de proiectul mai amplu finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, proiect care, încet-încet, se apropie de final, astfel încât reușim să ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus pentru acest an. Aceasta este o stradă care cred că nu a mai văzut intervenții de modernizare de zeci de ani, o stradă care arăta foarte rău, cum, de altfel, arătau toate străzile pe care am intervenit. Vor mai fi, până la finalul anului, lucrări de reabilitare și modernizare pe străzile Ana Ipătescu, Mihai Eminescu, Ilfovului”, a declarat edilul municipiului Târgoviște.

leave a reply