Start într-un nou an școlar. Deputatul Carmen Holban: „Succes tuturor, emoția și speranța din sunetul primului clopoțel să vă însoțească tot anul”

Aproape 3 milioane de copii din România pășesc astăzi într-un nou an școlar, un an ce se anunță ca o provocare, fiind structurat pentru prima oară total diferit de ceea ce era în trecut.

Peste 60 de mii de copii vor începe noul an școlar în Dâmbovița, în unități educaționale noi și moderne sau pregătite pentru a-i primi în cele mai bune condiții. Sistemul educațional, greu încercat în ultimii ani în lumea întreagă, dar și în România, din cauza pandemiei de COVID-19 și a încercărilor de a se adapta la modul online, este acum în fața unui nou start pe care toată lumea îl dorește normal.

Deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, președinta OFSD Târgoviște, mereu alături de elevi, de cadrele didactice și de părinți, transmite tuturor succes deplin în noul start: „Pășim din nou, cu toții, cu emoție și speranță într-un nou an școlar. Sperăm, de data asta, normal din toate punctele de vedere. Urez tuturor elevilor, cadrelor didactice, părinților și tuturor celor implicați în educația copiilor noștri să fie un an bun, plin de realizări și succes, un an în care așteptările tuturor să se împlinească, un an excelent pe drumul către viitor al fiecărui elev în parte. Noi, parlamentarii, dar și autoritățile județene și locale suntem alături de toți cei implicați în sistemul de învățământ, oferim sprijin, încercăm să răspundem cu soluții la fiecare provocare sau problemă! Copiii sunt viitorul nostru și investițiile în viitor nu trebuie să ia vreodată pauză! Succes tuturor, iar emoția și speranța din sunetul primului clopoțel să vă însoțească tot anul!”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

leave a reply