Senatorul Titus Corlățean salută votul dat de parlamentarii turci privind ratificarea Protocolului de aderare a Suediei la NATO.

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, salută votul dat astăzi, 23 ianuarie, de parlamentarii turci pentru ratificarea Protocolului de aderare a Suediei la NATO.

Parlamentarul român speră ca această decizie luată în Parlamentul Turciei să deschidă noi canale constructive și, de asemenea, să revigoreze negocierile pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană.

„Salut votul dat azi de Parlamentul Turciei pentru ratificarea Protocolului de aderare a Suediei la NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord)!

Sper ca această decizie importantă să deschidă noi canale constructive și pentru a revigora negocierile pe diferite capitole pentru aderarea Turciei la UE, proces intrat în stagnare, din diferite motive, de ani de zile (din păcate)…

Un lucru știut, România a susținut puternic Suedia pentru aderarea la NATO, după cum a susținut și susține cu consecvență Turcia pentru a avansa mai consistent și rapid pe calea aderării la UE.

PS. Pentru Suedia mai rămâne un obstacol de trecut: Ungaria lui Victor Orban. Am pus o întrebare acum câteva săptămâni unui oficial ungar, legat de această temă: chiar vă cunoașteți interesele pe termen mediu și lung? Dacă da, nu mai faceți greșeala pe care ați comis-o în ultimul an și jumătate și finalizați ratificarea pentru Suedia. Este și pentru ” sănătatea” voastră în familia democratică euro-atlantică”, a transmis senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României.

leave a reply