2015 lumânări au aprins târgoviștenii, în Joia Mare, pe Calea Luminii. Devenit deja tradiție și un brand al vecii cetăți de scaun, evenimentul inițiat de pictorul Mihai Șerbănescu, în urmă cu 15 ani, a scos mii de târgovișteni din case, în ciuda vântului și a ploii supărătoare, pentru a aprinde una din cele 2015 lumânări sau, pur și simplu, pentru a asista.
La eveniment a participat și primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga, cel care, în ultimii ani, s-a dovedit unul dintre cei mai constanți susținători ai manifestării.