Senatorul Titus Corlățean a fost ales vicepreședinte al Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Recunoașterea intensei activități diplomatice a senatorului PSD Titus Corlățean!

Senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a fost ales vicepreședinte al Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor al APCE.

În cadrul primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), eveniment care se desfășoară la Strasbourg și online, în perioada 24-28 ianuarie 2022, senatorul Titus Corlățean a fost ales în unanimitate vicepreședinte al Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor (SOC) al Adunării, se arată într-un comunicat al Senatului României.

În acest context, parlamentarul va participa la reuniunile Biroului, structura de conducere a acestui grup politic, și va exercita o serie de responsabilități aferente acestei funcții, mandatul urmând a se derula pe întreg parcursul acestui an.

leave a reply