Se organizează șantierul! Încep lucrările și la Parcul Mitropoliei din Târgoviște

Așa cum a anunțat recent primarul municipiului, Cristian Stan, a debutat și proiectul de reabilitare a Parcului Mitropoliei din Târgoviște, zonă care de ani întregi nu a mai fost decât obiectul unor modernizări parțiale și incomplete și al unor „cârpeli”. În aceste zile se organizează șantierul.

Investiția este de anvergură, proiectul cuprinzând atât restaurarea ruinelor vechii Mitropolii, dar și amenajarea aleilor de acces, reabilitarea și modernizarea locului de joacă, a zonei de promenadă, extinderea zonele verzi, reconstrucția fântânilor arteziene.

Mai exact, „investiția presupune restaurarea ruinelor existente, punerea în valoare și protejarea acestora, refacerea turnului principal de acces în incinta, refacerea zidurilor vechiului paraclis al Mitropoliei sau amenajarea aleilor de acces. Totodată, se va proceda la desfacerea integrală a pavimentului existent și la realizarea unui pavaj nou, diferențiat, în funcție de specificul suprafeței destinate circulației pietonale: zona alei pietonale, promenadă; zona loc de joacă pentru copii și paviment fără rosturi (zona pentru role, skateboard); construirea acceselor în parc de tip plan înclinat (rampă), fără trepte sau borduri în vederea asigurării unui acces facil persoanelor cu dizabilități, bicicliștilor, cărucioarelor pentru copii etc”, a declarat edilul de la Târgoviște.

În același timp, se vor extinde și înfrumuseța zonele verzi, urmând a se planta vegetație înaltă (8-10m – aliniament), vegetație medie (4-6m – plantație de magnolii) sau vegetație joasă (gazon și amenajări florale), în total urmând a fi plantați peste 400 de arbori și arbuști.

O altă veste bună este că vor fi reconstruite fântânile arteziene, cele actuale, după cum se știe, fiind departe de ceea ce înseamnă o astfel de investiție.

De asemenea, vor fi modernizate toate rețelele edilitare și se va asigura dotarea cu mobilier urban modern și de bună calitate (băncuțe, coșuri de gunoi, rastel pentru biciclete, figurine urbane, etc.) care să satisfacă condițiile de confort, durabilitate și estetică.

Ținând cont că se lucrează și la modernizarea Pieței Tricolorului și la Cinematograful „Independența”, zona centrală este, așadar, într-o transformare spectaculoasă, după zeci de ani de stagnare.

 

leave a reply