Sancțiuni pentru exploatatorii forestieri din zona montană. Președintele CJD anunță că au fost somați să repare porțiunile de drum distruse și au interzis la transporturi în weekend

La două zile după ce a transmis public că este „în război” cu exploatatorii de lemne din zona montană dâmbovițeană, care au distrus o porțiune din drumul din munte, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a trecut la sancționarea propriu zisă a unor astfel de lucruri.

Așadar, până miercurea viitoare, 17 noiembrie, proprietarii amenajărilor silvice din cauza cărora nu se mai poate circula pe porțiuni întregi ale DJ 714 Glod – Sanatoriu Moroeni – Zănoaga trebuie să refacă drumul pe banii lor.

Totodată, potrivit șefului administrației județene, echipele trimise în teren au dat și trei amenzi cu valoare totală de 15.000 de lei. „Au distrus drumul, acum plătesc! Pe lângă aceste sancțiuni, am mai decis intensificarea controalelor în zona exploatațiilor forestiere din munte, astfel încât mașinile care transportă lemne să nu mai folosească drumul DJ 714 în weekenduri”, a mai declarat președintele CJD.

Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, le-a transmis celor care se ocupă cu exploatarea forestieră în zona montană și care, fără să le pese de restricțiile de circulație, de avertizările autorităților, au distrus o porțiune din drumul județean DJ 714 cu camioanele supraîncărcate cu material lemnos, că nimeni „nu își bate joc de banii dâmbovițenilor și de munca noastră!”.

 

leave a reply