Rovana Plumb: Victor Ponta nu se va retrage și de la șefia guvernului

 

Preşdintele Consiliului Naţional al PSD, deputatul de Dâmboviţa, Rovana Plumb, a declarat că luarea deciziei de  renunţare la funcţia de conducere din partid, a lui Victor Ponta, a fost făcută pentru ca acesta, să îşi poate demonstra nevinovăţia, şi că nu există varianta ca premierul să renunţe si la funcţia din Guvern, lucru care ar genera un şoc în politica românească.
“Decizia lui Victor Ponta demonstrează clar preocuparea sa pentru partid, faptul că rămâne în continuare ca prim-ministru demonstrează că, până la capăt, împreună în coaliția la guvernare, vom răspunde așteptărilor românilor și ne vom duce la bun sfârșit toate angajamentele. (…) A luat această decizie ca să-și poată demonstra nevinovăția. Sunt convinsă că Victor Ponta e nevinovat și cu toții așteptăm să revină la conducerea executivă a partidului”, a declarat Rovana Plumb, pentru Antena 3.

În privința posibilității ca Ponta să demisioneze și din fruntea Guvernului, Rovana Plumb a exclus această variantă.

“Nu există această posibilitate (demisia din fruntea Guvernului-n.r.). Dacă la partid putem prelungi interimatul fără să existe probleme sau crize, la Guvern prelungirea interimatului ar duce la o criză politică majoră. Ori ne-am angajat foarte clar că avem nevoie în această perioadă de stabilitate politică, economică, dar și stabilitate socială. Vom vedea ce se va întâmpla când Parlamentul își va relua activitatea”, a mai spus Rovana Plumb.

 

Rămâne de văzut ce impact va avea acest lucru asupra Organizaţiei PSD Dâmboviţa, în condiţiile în care se ştiu vechile neînţelegeri dintre Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb.

leave a reply