Propunerile PSD de reînviere a sectorului cultural zac în sertare, timp în care instituțiile de profil sunt la pământ. Deputatul Ionuț Vulpescu, semnal către guvernanți pentru un domeniu în criza majoră

Răpuse de pandemie, dar și de dezinteresul guvernanților, instituțiile de cultură fac  eforturi uriașe să scoată din nou „capul la lumină”, numai că fără un sprijin consistent din partea statului șansele ca acestea să se repună cu adevărat pe picioare sunt foarte mici.

Fost ministru al Culturii și un susținător activ al fenomenului cultural din România, deputatul PSD Ionuț Vulpescu a solicitat de nenumărate ori guvernanților, de la tribuna Parlamentului și nu numai, să nu mai simuleze că sprijină acest domeniu și să acorde un ajutor real instituțiilor de cultură, care se confruntă cu mari probleme și cărora le este foarte greu să se descurce singure după o perioadă atât de lungă în care nu au avut activitate și, deci, nici venituri.

Deputatul Ionuț Vulpescu a solicitat în Parlament măsuri pentru stimularea consumului cultural, măsuri care să vină în sprijinul acestui sector doborât de pandemie și de incapacitatea Guvernului PNL-USR. Este nevoie de adoptarea unor măsuri care să ofere o susținere constantă și finanțare predictibilă, nu promisiuni și dezbateri, așa cum au oferit până acum actualii guvernanți.

„Sectorul cultural se află într-o criză majoră și are nevoie de măsuri pentru stimularea consumului. Acestea însă trebuie gândite într-o manieră care să constituie cu adevărat un sprijin. Oferirea unor vouchere culturale într-o sumă atât de mică, o singură dată și doar angajaților din sistemul bugetar, nu reprezintă o soluție viabilă. Mai mult, în ritmul în care desființează, așa cum am văzut la Oradea și Arad, lideri locali ai PNL, instituții de cultură, probabil că în scurt timp aceste vouchere nici nu vor mai putea fi utilizate pentru că nu vor ai fi adresanți. În programul său de guvernare, care la noi este și program de guvernare și program electoral, Partidul Social Democrat a vorbit despre instituirea unor vouchere culturale, pe modelul voucherelor din turism, angajaților din sistemul public, în valoare de 1450 lei, de asemenea de instituirea unui fond care să se adreseze celor care împlinesc 18 ani pentru achiziția de cărți și pentru cumpărarea unor bilete la evenimente culturale. În felul acesta industria culturală, care acum este la pământ, ar putea fi susținută în mod real. Ceea ce vedem de 2 ani sunt doar discuții interminabile și promisiuni neonorate”, a declarat deputatul Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița.

leave a reply