Proiectul de lege pentru prevenirea separării copilului de familie a ajuns la Senat! Senator Titus Corlățean. „Nu vrem să mai vedem drame de separare a copiilor de părinți, așa cum am văzut în multe alte cazuri de familii de români care trăiesc în Europa Occidentală”. VIDEO

Proiectul de lege pentru prevenirea separării copilului de familie a ajuns în faza dezbaterilor la Senat!

Proiectul instituie un mecanism prin care statul, prin intermediul mai multor instituții centrale și locale, va preveni riscul destrămării familiilor care au copii și sunt într-o situație precară. Proiectul a fost asumat de România ca parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectul, inițiat de Guvern- Ministerul Familiei/ Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, prevede înființarea unui Observator Național al Copilului care să strângă toate cazurile de copii aflați în risc de separare de familie din cauza sărăciei, analfabetismului, plecării părinților în străinătate, handicap sau alte situații de acest gen.

Senatorul PSD Titus Corlățean a susținut în plenul Senatului adoptarea acestui proiect de lege extrem de important și le-a cerut colegilor parlamentari să acorde un vot pozitiv inițiativei legislative pentru că „nu vrem să mai vedem drame de separare a copiilor de părinți, așa cum am văzut în multe alte cazuri de familii de români care trăiesc în Europa Occidentală”.

Potrivit senatorului Titus Corlățean, proiectul de lege are caracter organic, deci impune adoptarea cu o majoritate calificată și va fi pe ordinea de zi a Senatului lunea viitoare, la vot final.

„Am susținut azi în plenul Senatului, în numele senatorilor PSD, adoptarea proiectului de lege inițiat de Guvern- Ministerul Familiei/ Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor copilului- pentru organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie. Salut promovarea acestui proiect legislativ, care va obliga statul, prin autoritățile locale și instituțiile cu competențe în materie de asistență socială, să acorde sprijin și asistență pentru a încerca prezervarea integrității familiilor în situațiile de risc de separare a copiilor de părinți, situații care apar în viața de zi cu zi din motive socio-economice, de sănătate, care țin de un nivel de educație mai scăzut și implicare redusă a părinților etc. Crearea unor centre de zi, în care copiii pot fi temporar îngrijiți, hrăniți, ajutați la lecții etc, pentru ca spre seară să se întoarcă în familie, centre ce vor fi create cu un aport de 50 de milioane de euro din PNRR, trebuie să fie o soluție care să permită copiilor să rămână împreună cu părinții lor, în cadrul familiei. Nu vrem să mai vedem drame de separare a copiilor de părinți, așa cum am văzut în multe alte cazuri de familii de români care trăiesc în Europa Occidentală.

Proiectul de lege are caracter organic, deci impune adoptarea cu o majoritate calificată și va fi pe ordinea de zi a Senatului lunea viitoare, la vot final. Apreciez faptul că autoritățile guvernamentale au preluat mai multe observații pe care le-am formulat și au acceptat reformularea unor texte, pentru mai mare claritate juridică și pentru a elimina riscul unor interpretări eronate.

Îndemn toți colegii senatori, indiferent de culoarea politică, să voteze această lege importantă pentru familiile din România!”, a transmis senatorul Titus Corlățean în ședința de plen a Senatului.

leave a reply