Primarul comunei Vârfuri, Răzvan Bănaru, se alătură ECHIPEI PSD Dâmbovița condusă de Corneliu Ștefan și candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Social Democrat.

Și primarul PRO România de la Vârfuri se alătură ECHIPEI PSD Dâmbovița conduse de Corneliu Ștefan!

Răzvan Bănaru, primarul comunei Vârfuri a anunțat că la alegerile din 9 iunie va candida pentru un nou mandat de primar din partea Partidului Social Democrat, partidul care a fost principalul sprijin al administrației locale din ultimii ani.

„Dragi concetățeni,

Mai înainte de toate, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul dumneavoastră din ultimii ani! A fost o perioadă bună, în care am reușit să punem în mișcare lucrurile în comuna noastră și, așa cum știți cu toții, principalul nostru sprijin a venit din partea PSD Dâmbovița.

Organizația condusă de președintele Corneliu Ștefan, în același timp președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a fost mereu alături de noi și de proiectele noastre.

Comuna Vârfuri are nevoie de aceeași susținere și de aceeași implicare și pe viitor! De aceea, vă anunț că, la alegerile din 9 iunie, voi candida pentru funcția de primar pe lista PSD Dâmbovița.

În încheiere, vă asigur că voi fi mereu la dispoziția voastră și că împreună vom realiza tot ceea ce ne-am propus pentru comuna noastră.

Din 9 iunie, alături de PSD, pentru primăria Vârfuri!”, a transmis edilul comunei Vârfuri, Răzvan Bănaru.

leave a reply