PNNR nu este altceva decât un „Plan Sinistru de Austeritate pentru România”. Semnalele deputatului Radu Popa despre acest „jug social”

Așa-numitul Plan Național de Redresare și Reziliență nu este altceva decât un „Plan Sinistru de Austeritate pentru România”, este mesajul transmis de deputatul de Dâmbovița, Radu Popa, care spune răspicat că PSD „nu va susține NICIODATĂ acest Plan care taie venituri-pensii, salarii, alocații, care amputează grav puterea de cumpărare, anulează facilități, crește taxe și impozite.”

Parlamentarul pune tunul criticilor pe ceea ce guvernul de coaliție, cu larga susținere a președintelui, se laudă peste tot și dezvăluie că de fapt „este o mare minciună că România are 29 de miliarde din PNRR, o minciună întreținută de Iohannis, Cîțu și Ghinea. În realitate România are doar 14 miliarde de la UE pentru PNRR.

Diferența, de 15 miliarde de euro, este un împrumut de tip FMI care va pune un jug social crâncen pe România.

Acesta este adevărul pe care guvernarea Cîțu voia să-l ascundă, motiv pentru care a și secretizat totul. PSD l-a aflat și avertizează că acest împrumut, condiționat de acceptarea unor politici dure de austeritate, va avea efecte nocive grave asupra populației, firmelor românești și nivelului de trai; practic guvernul Cîțu revine la politica strânsului curelei din timpul acordurilor FMI”, atrage atenția deputatul social-democrat.

Practic, semnalează Radu Popa, planul de austeritate se traduce prin: înghețarea pensiilor, a salariilor și a alocațiilor pe 5 ani, creșterea unor taxe în zona IT și în zona IMM-urilor unde se ofereau stimulente pentru susținerea acestor sectoare și cel puțin dublarea impozitelor pe proprietate la persoanele fizice.

Despre subiectul fierbinte al ultimelor două zile, parlamentarul arată: „Creșterea vârstei de pensionare, negată formal, dar confirmată pe fond, atât de documente cât și declarativ, de ministrul Turcan.

Ceea ce Turcan consideră opțiune, este în realitate o condiționare – ori pensie, ori salariu, în sistemul public – care inevitabil va conduce la creșterea «prelungirii perioadei active», așa cum a zis Turcan (n.n. ministrul PNL al Muncii), adică la creșterea efectivă a vârstei de pensionare. «Vârsta de pensionare va fi legată cu creșterea speranței de viață atât la bărbați, cât și la femei, cel târziu până în 2035».

Din toate aceste motive/condiționalități dure, restul celorlalte state UE, cu excepția Italiei și României, au refuzat împrumutul din PNRR, pentru că nu vor să-și pună acest jug social și s-au rezumat doar la accesarea grant-urilor, respectiv a sumelor nerambursabile”, arată deputatul social democrat.

„Înțeleg că sunt unii deranjați că «PSD a făcut circ pe dezbaterea PNRR» de la Parlament.

Eu am două curiozități: care dezbatere? Care PNRR?”

leave a reply