OFSD Târgoviște schimb de experiență cu social-democratele din Ploiești

În urmă cu aproape două luni Organizația Municipală a Femeilor Sociale Democrate (OFSD) Târgoviște demara un proiect îndrăzneț menit să unească idei, informații și să facă femeile din PSD mai puternice. Este vorba de un program de schimb de experiență între organizațiile de femei ale Partidului Social Democrat, care se pare că se bucură de mare succes.

În luna mai a avut loc prima vizită și schimb de experiență cu colegele de la OFSD Giurgiu, iar astăzi a venit rândul social-democratelor din Ploiești- Prohova să vină la Târgoviște, să se bucure de obiectivele turistice ale fostei capitale a Țării Românești și participe la un schimb de informații, de bune practici și de idei cu OFSD Târgoviște.

9 doamne din biroul de conducere al OFSD Ploiești, în frunte cu președintele Carmen Dumitru, au venit la Târgoviște pentru a face schimb de experiență, de proiecte, de idei cu social democratele din Târgoviște și Dâmbovița. Gazde primitoare le-au fost Carmen Holban, președinte OFSD Târgoviște, Claudia Gilia, președinte OFSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, deputat, Monica Ilie, viceprimar al municipiului Târgoviște.

Femeile social democrate din Ploiești au fost întâmpinate la Târgoviște și de președintele PSD Târgoviște, Cristian Stan, primarul municipiului reședință de județ, care le-o oferit doamnelor flori și le-a vorbit de proiectele de anvergură ale municipiului, dar și despre obiectivele turistice pe care le pot vizita.

„Organizația noastră a început un program prin care invită Organizațiile OFSD municipale pentru a avea întâlniri prin care să realizăm un schimb de experiență, un schimb de idei, de informații utile. Toate acestea ne ajută să ne cunoaștem, să fim mai unite și mai puternice. O primă întânire am avut-o cu Organizația Giurgiu și acum ne întâlnim cu Organizația din Prahova” (Carmen Holban, președinte OFSD Târgoviște)

„Sperăm ca împreună cu colegele de la Târgoviște să găsim lucruri bune pe care să le promovam și de o parte și de alta, să continuăm să fim umăr la umăr alături, pentru că, pe fiecare zi, femeia demonstrează că joacă un rol important pe toate planurile, de la politic, social, economic, cultural. Trebuie să arătăm că suntem puternice” (Carmen Dumitru, președinte OFSD Ploiești)

Delegația OFSD Ploiești a avut o întâlnire și cu conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și au vizitat Mânăstirea Dealu și Complexul Muzeal „Curtea Domnească”.

leave a reply