Modernizarea Școlii Coresi, în grafic

Proiectul de consolidare, reabilitare, extinderea şi modernizare a Şcolii Coresi a intrat în linie dreaptă! Cu doar trei săptămâni înainte de deschiderea anului școlar, lucrările cuprinse în proiect sunt realizate în proporție de peste 85% și sunt create premisele finalizării investiției până pe 15 septembrie.

Pentru a se asigura că lucrurile merg bine, primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga, a vizitat astăzi șantierul de la Școala Coresi, alături managerul de proiect şi de reprezentanul constructorului.

“Deşi, poate unora neiniţiaţi,  li se pare că mai este mult de lucru, cu siguranţă se vor depune toate eforturile conjugate ale constructorului, ale şcolii, ale primăriei, ca toată lucrarea să fie terminată şi predată în bune condiţii mai devreme de 15 septembrie. Vreau să îi asigur pe toţi locuitorii din Aleea Trandafirilor că lucrurile se vor desfăşura în condiţii absolut normale şi acest cartier va fi unul din cele mai frumoase ale Târgoviştei, iar şcoala este perla coroanei”, a declarat Gabriel Boriga, care a ţinut să precizeze că ”lucrările se desfăşoară în ritmul pe care îl anticipasem. Avem speranţe şi facem toate eforturile ca până la 15 septembrie să avem lucrarea terminată, elevii în clase, profesorii pregătiţi să predea într-o şcoală de nivel european.”

Invitat de prima să viziteze șantierul, fostul președinte al CJD Florin Popescu, despre care Gabriel Boriga a precizat că a avut un rol important în realizarea acestui proiect, a declarat la rându-i că este bucuros să vadă cum evoluează lucrările la o școală emblematică pentru cartier și pentru municipiu. ”Avem olimpici aici şi cred că vor intra pe 16 septembrie, când începe anul şcolar, cu un nou tonus, alt chef de muncă, într-un cartier care, aşa cum spunea şi primarul Gabriel Boriga, va intra de la 1 septembrie într-un process de reabilitare, cu spaţii verzi, asfalt, reţele de canalizare, toate cu fonduri europene. Primăria va pune doar 2%. Restul vin finanţare de la UE şi de la Guvernul României. Iată că se poate. Sunt oameni care muncesc aici şi este un plus de confort pentru un cartier cu foarte mulţi pensionari care şi-au făcut datoria faţă de Târgovişte”, a declarat Florin Popescu.

Până în prezent, municipalitatea a reușit finalizarea trei proiecte cu finanțare europeană, Colegiul Naţional Constantin Carabella, Școala Paul Bănică şi Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”. Administratorul public al municipiului, Gabriel Cioacă, a dat asigurări că în zilele umătoare vor vor fi verificate toate celelalte şcoli aflate în reabilitare: C.N.C. Cantacuzino, Liceul Teoretic Petru Cercel, Grupul Școlar Voievodul Mircea, Școala Smaranda Gheorghiu și Grupul Școlar Industrial Nicolae Ciorănescu şi C.N.Ienăchiță Văcărescu.

leave a reply