Mândrie pentru dâmbovițeni. ÎPS Nifon, în comitetul de primire a papei. Sanctității Sale i-a fost dăruit un ceas realizat de un artist din Pucioasa

Vizita Sanctității Sale Papa Francisc rămâne în istoria creștinătății românești! Timp de trei zile Papa Francisc a oferit numeroase lecții de umanitate, de bunătate, de milostenie și a transmis tuturor, autorități, politicieni, creștini, că România poate fi a tuturor, indiferent de religie, de crez, atâta vreme cât există credință puternică în Dumnezeu.

A adus Sanctitatea Sa bucurie în România și, cel puțin pentru câteva zile, i-a unit pe români într-o mare familie creștină, plină de căldură și emoție, iar despre această vizită se va vorbi cu siguranță multă vreme de acum înainte.

Vizita Sanctității Sale a fost una importantă pentru România, pentru creștinătate, dar și pentru județul Dâmbovița, care a fost alături de Papa Francisc prin reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, care a făcut parte din comitetul de organizare și primire a Sanctității Sale. Gestul Papei Francisc de a săruta engolpionul ÎPS Nifon, arată prețuirea Sanctității Sale pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru rangul ierarhic deținut de Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Această imagine a rămas profund întipărită în amintirea românilor, dar mai ales a dâmbovițenilor, a târgoviștenilor.

Sanctitatea Sa Papa Francisc a plecat către Vatican și cu o „fărâmă” de pământ românesc „ascunsă” în ceasul unicat creat de pucioseanul Augustin Matei și dăruit papei de premierul României, Viorica Dăncilă.

Mândru de vizita Papei Francisc, dar și de faptul că Sanctitatea Sa a luat cu el la Vatican „pământ din Pucioasa” este și deputatul Corneliu Ștefan, care și-a exprimat public bucuria care-l încearcă în aceste momente.

„Vizita Sanctității Sale Papa Francisc în România este una care a creat istorie. A demonstrat lumii întregi că suntem un popor devotat valorilor moralei creștine, parte a Europei Unite. Zecile de mii de oameni care l-au întâmpinat pe Sanctitatea Sa, plini de emoție, cu căldură și încredere, arată că suntem integrați total în marea familie a creștinătății.
Suntem mândri că Biserica Ortodoxă Română l-a avut ca principal reprezentant al comitetului de organizare și primire pe Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Sanctitatea Sa Papa Francisc i-a sărutat engolpionul, în semn de prețuire a Bisericii Ortodoxe Române și de recunoaștere a înaltului rang ierarhic deținut de Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Și, tot ca o mândrie pentru noi, dâmbovițenii, este și faptul că Sanctitatea Sa Papa Francisc a primit în dar din partea premierului României, doamna Viorica Dăncilă, un ceas lucrat manual de designerul Augustin Matei, din Pucioasa, județul Dâmbovița”, a subliniat deputatul Corneliu Ștefan.

leave a reply