Lumina din mii de candele aduce speranță și emoție la Târgoviște. Unică în țară, Calea Luminii, la a 24-a ediție, în Joia Mare

În ultimii 24 de ani, în Joia Mare, Târgoviștea marchează evenimentul unic în România, Calea Luminii!

Încărcată de simbolistică, Săptămâna Mare este una de pocăință și cucernicie, de întoarcere la credința sfântă și la adevărul lui Dumnezeu.

După slujba Deniei celor 12 Evanghelii, din fața Catedralei Mitropolitane, până în Piața „Mihai Viteazul”, continuând pe Bulevardul Regele Carol I, mii de candele au luminat seara Joii Mari, aducând emoție și bucurie în inimile mulțimii de oameni, de toate vârstele, prezenți la acest eveniment.

Inițiată de artistul plastic târgoviștean Mihai Șerbănescu, Calea Luminii a ajuns la ediția cu numărul 24.

Și anul acesta evenimentul s-a bucurat de prezența autorităților – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul Cristian Stan, prefectul Claudia Gilia, deputații PSD Carmen Holban și Radu Popa, viceprimarul Monica Ilie, city managerul Gabriel Boriga, părintele vicar eparhial Ionuț Ghibanu, care, alături de miile de târgovișteni și nu numai, au aprins candele și lumânări întru amintirea jertfei supreme a Mântuitorului.

„Ca în fiecare an, după slujba din Joia Mare oficiată la Mitropolia Târgoviștei, aprind una dintre miile de candele de pe Calea Luminii! După două decenii, evenimentul are aceeași frumoasă însemnătate de care se bucură mii de târgovișteni și dâmbovițeni!”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

„Peste 5000 de târgovișteni au participat în această seară la un eveniment absolut deosebit, cu o vibrație cu totul și cu totul aparte, care a unit în spirit o întreagă comunitate!

Târgoviște- Capitala Luminii!”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

„Calea Luminii, o întâlnire spirituală devenită tradițională pentru târgovișteni, în Joia Mare. Ceremonia a început cu slujba deniei și acesta a fost un bun moment de reconectare cu valorile acestor zile. Apoi am pornit pe Calea Luminii, acolo unde oamenii contribuiau cu lumina sufletelor lor la drumul luminii christice.

Amurgul ne-a găsit în parcul Mitropoliei. Spațiul era cucerit de muzica lui Lorin Stănescu, acordurile ne-au coborât în propriile inimi și ne-au făcut să ne gândim la simbolismul acestor zile: «Nu-i lumină nicări/C-or murit tăţi oamenii» răsună din boxe și imediat îmi vin în minte cuvintele Apostolului Ioan care pare că răspunde salvator : «Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o»

Dumnezeu să ne dăruiască zile frumoase și să întâmpinăm cu bucurie marea sărbătoare a Învierii!”, a transmis Radu Popa, deputat PSD de Dâmbovița.

Calea Luminii poate fi comparată cu un pelerinaj, iar atmosfera de emoție și pioșenie profunde pe care le transmit pâlpâirile lumânărilor sunt dublate de fundalul sonor ales pentru eveniment, doina ”Nu-I lumină nicări” interpretată de regretatul cântăreț folk Lorin Stănescu.

„Gestul de lumină pe care târgoviștenii îl fac este unul de tăcere. Câteodată liniștea e o înălțare. Mă bucur că acest gest și această înălțare sunt făcute la Târgoviște”, spunea despre eveniment inițiatorul său, pictorul Mihai Șerbănescu, cel care, de 24 de ani, aprinde prima candelă din Calea Luminii.

leave a reply