La 100 de ani de România, autoritățile locale au plantat un stejar în fața Primăriei Târgoviște

La 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, autoritățile locale târgoviștene au plantat în fața primăriei un stejar, drept simbol al statorniciei și perenității poporului român.

Prima lopată de pământ la rădăcina stejarului a fost pusă de primarul municipiului, Cristian Stan, iar ulterior copacul a fost împământenit cu ajutorul celor doi viceprimari ai Târgoviștei, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a deputatului Claudia Gilia, a președintelui Agenției pentru Agenda Digitală a României, al colegilor din aparatul administrativ al Primăriei, dar și al colegilor de partid.

Lângă stejar a fost montată și o placă aniversară „România 100” cu mesajul: „Stejarule bun/ Crește-ți rădăcini adânci/ Înalță-te și stai drept/ Fii demn și nemuritor/ Ca poporul acesta!”

 

leave a reply