Județul Dâmbovița și municipiul Târgoviște, gazdele Galei „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud- Muntenia!”. Agenția de Dezvoltare Regională ADR Sud Muntenia a premiat cele mai de succes proiecte europene care au contribuit la dezvoltarea regiunii. VIDEO

Județul Dâmbovița și municipiul Târgoviște, gazdele unuia dintre cele mai importante evenimente organizate de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia! Pentru a marca închiderea perioadei de implementare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, conducerea ADR Sud Muntenia a premiat în această seară beneficiarii de fonduri europene nerambursabile care au contribuit la dezvoltarea regiunii, printr-o Gală de înaltă ținută organizată la Cinematograful Independența din municipiul Târgoviște.

Desemnarea proiectelor premiate s-a făcut în urma voturilor cetățenilor din regiune din cadrul concursului desfășurat online în perioada august-noiembrie 2023, „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud- Muntenia!”. În funcție de voturile acumulate, au fost premiați primii trei clasați la fiecare categorie din următoarele domenii tematice: afaceri, dezvoltare urbană, regenerare urbană, eficiență energetică, infrastructură rutieră, patrimoniu cultural, social, educație, sănătate și turism.

„Așa cum adevăratele familii, cele de care am învățat noi acum ceva vreme, își trăiesc marile evenimente adunate laolaltă, iată că și marea familie a Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia procedează întocmai, sărbătorindu-și premianții, adică cele mai de succes proiecte din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. De prea puține ori mai suntem astăzi tentați să facem o reverență în fața excelenței, ori, în opinia mea, proiectele de succes au cel puțin trei merite: pe de-o parte că rezolvă probleme importante în comunitățile respective, apoi că pot constitui un exemplu de bună practică pentru alte comunități și, nu în ultimul rând, că fiind realizate în bune condițiuni, dăm un semnal puternic partenerilor noștri europeni, că nu suntem cu nimic mai prejos decât aceștia și că suntem în stare să ne ridicăm la înălțimea rigorilor de membru al Uniunii Europene. (…)

Vă suntem recunoscători tuturor celor din administrația locală, din mediul privat, din mediul neguvernamental, din Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia, pentru preocuparea pe care o aveți pentru a găsi soluții de dezvoltare, pentru soluții de mai bine în organizațiile pe care le reprezentați. Vă reafirmăm că ne dorim și ne angajăm să vă fim și în Programul 2021-2027 un partener de nădejde, să fim nu acei „jandarmi” care să stea cu bețișorul după ușă și la prima greșeală să vă argovenească, cum spuneau bătrânii acum ceva vreme, și să reușim să aducem fiecare eurocent, fiecare euro, fiecare milion de euro în comunitățile noastre, bani de care avem atâta nevoie. Vă mulțumesc pentru implicarea în derularea Programului 2014-2020 tuturor, vreau să vă urez succes în Programul 2021-2027 și vreau să închei prin a mulțumii atât colegilor mei din Agenția pentru Dezvoltare Regională pentru ceea ce fac zi de zi ca problemele pe care le aveți să fie cât mai mici, cât mai puține și cât mai suportabile. Vreau să mulțumesc la sfârșit gazdelor noastre ireproșabile și impecabile, Consiliului Județean Dâmbovița, Primăriei Târgoviște, județului Dâmbovița, tuturor județelor din Regiunea Sud Muntenia. Să dea Dumnezeu să avem un sfârșit de an cu sănătate, cu liniște, cu bucurii și un Program 2021-2027 cu multe multe multe realizări în comunitățile pe care le reprezentăm”, a transmis Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a președinților de consilii județene din regiune, a numeroși primari, parlamentari, directori de instituții deconcentrate, oameni de afaceri, de prezența IPS Nifon, arhiepiscop și mitropolit al Târgoviște, a prefectul județului, a ministrului Muncii, dar și a directorului Direcții Generale Regio, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Portugalia, Sofia Alves.

Au fost premiate zeci de proiecte, iar Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște, Primăria Orașului Pucioasa, Primăria Comunei Aninoasa și Primăria Comunei Bezdead s-au aflat printre premianții Galei „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud- Muntenia!”.

leave a reply