Întâlnire și discuții cu primarii din Dâmbovița. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și liderii PSD Dâmbovița, analiză la rece a situației fără precedent în care se află dâmbovițenii din 63 de localități, conduse de edili PSD

Președintele PSD Marcel Ciolacu a venit astăzi în Dâmbovița nu numai pentru a marca Ziua Internațională a Pădurii, prin plantarea de puieți în locul uneia dintre cele mai vechi păduri din România, la I.L. Caragiale, ci și pentru a avea o întâlnire politică și administrativă cu echipa de conducere a partidului de la nivelul județului și cu primarii social democrați, care trec printr-o situație extrem de dificilă după ce guvernanții actuali au tăiat de pe lista alocărilor de fonduri localitățile dâmbovițene conduse de edili ai Partidului Social Democrat, blocând astfel dezvoltarea comunităților locale și pedepsind cetățenii localităților care au votat, în majoritate, candidații PSD la ultimele alegeri locale.

Liderii PSD de la nivel central și local au stat de vorbă cu o parte importantă a edililor PSD

Cu respectarea condițiilor impuse de pandemia de coronavirus și de legile în vigoare, liderii PSD de la nivel central și local au stat de vorbă cu o parte importantă a edililor PSD care în această perioadă încearcă să „însăileze” bugete și să împartă bruma de bani pe care o au pentru a putea funcționa în acest an, pentru că despre un bugete de investiții nici nu poate fi vorba, dar fiind faptul că nu au promit nicio „lețcaie” de la actuala guvernare, dar li s-au pus în cârcă noi responsabilități. Fără bani și întrevadă la acest moment prea multe soluții de „supraviețuire administrativă”, primarii i-au prezentat președintelui Marcel Ciolacu situația grea prin care trec și au cerut sprijin conducerii centrale a partidului, dar și conducerii PSD Dâmbovița pentru a putea trece cu bine peste „nedreptatea guvernamentală”, dar și pentru a putea să implementeze în localitățile pe care le conduc proiecte de dezvoltare, în ciuda tuturor necazurilor. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, secretar executiv al PSD Dâmbovița, a fost cel mai „aprig” în criticarea modului discreționar în care actuala guvernare de dreapta a făcut alocarea de fonduri, și pe bună dreptate, dat fiind faptul că municipiul reședință de județ a primit „zero lei, zero bani” de la Guvern, în condițiile în care locuitorii și agenții economici de pe raza municipiului generează sume importante de bani la bugetul de stat prin taxe și impozite, dar și prin plata TVA, bani care nu s-au întors în niciun fel înapoi pentru a contribui la nivelul de trai al cetățenilor.

Se lucrează la identificarea de soluții pentru ca proiectele și investițiile de la nivelul comunităților locale PSD să poată fi implementate

Atât președintele Marcel Ciolacu, cât și liderii PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan i-au asigurat pe edili că se lucrează la identificarea de soluții pentru ca proiectele și investițiile de la nivelul comunităților locale să poată fi implementate. Pentru că atâta vreme cât la „cârma” țării se află guvernanții de dreapta șansele care edilii PSD să primească fonduri sunt aproape inexistente, se pare că fondurile europene reprezintă cea mai sigură sursă pentru dezvoltarea comunităților din Dâmbovița și nu numai.

„Am avut o acțiune politică, ne-am întâlnit cu primarii PSD din județul Dâmbovița, cu parlamentarii PSD, cu consilierii județeni și membrii Comitetului Executiv Județean. Am avut discuții privind actuala situație, în care județul Dâmbovița a fost uitat de actualul Guvern al României, am avut discuții privind proiectele pe care le avem la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița și în fiecare comunitate locală și am tras concluzia că avem cu toții un singur gând, acela pe care l-am avut și anul trecut, de a sprijini comunitățile locale, de a dezvolta comunitățile locale și a duce la bun sfârșit proiectele pe care ni le-am asumat în fața dâmbovițenilor”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Îi propun domnului Cîțu, dacă va continua cu această formă de a face politică, să-i scutească pe locuitorii acestor localități de taxe și impozite dacă dorește să direcționeze banii doar către administrațiile PNL”

„Am avut întâlnire, în legalitate, anumiți primari chiar s-au supărat că nu au putut să participe, dar am vrut să respectăm legea în vigoare, întâlnire care a avut un singur numitor comun, ca PNRR și toate programele naționale să nu se transforme într-o nouă Anexă 7.03, cum a fost cea de la Buget. Este inadmisibil ca un primar al unui municipiu reședință de județ sau un președinte de Consiliu Județean sau 63 de primari să nu primească nici un ban de la bugetul de stat din simplul fapt că sunt pesediști. Eu îi propun domnului Cîțu, dacă va continua cu această formă de a face politică, cu toate că suntem în anii 2021, să-i scutească pe locuitorii acestor localități de taxe și impozite dacă dorește să direcționeze banii doar către administrațiile Partidului Național Liberal. Atunci cred că domnul primar al Târgoviștei, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și ceilalți primari de comune știu mai bine cum să folosească taxele și impozitele pentru comunitățile lor și să nu le mai trimită la București astfel încât să nu se mai întoarcă absolut nimic”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„A fost și este o acțiune intenționată, deliberată, a guvernanților PNL, USR și UDMR, de a sufoca administrațiile locale care au milioane și milioane de cetățeni ai României în spate pentru că au în față și la conducere aleși locali PSD”

„Vizita președintelui Marcel Ciolacu vine într-un moment absolut necesar pentru că administrațiile locale care au această responsabilitate de a gestiona la nivel local, la nivelul firului ierbii, la nivelul vieții locale, probleme uriașe, zi de zi, cel puțin în ceea ce privește acea parte a României care este condusă la nivelul administrației locale de aleși ai PSD, pentru că așa au dorit cetățenii, se confruntă cu niște provocări uriașe. O spun foarte clar, fără niciun fel de dubiu, a fost și este o acțiune intenționată, deliberată, a guvernanților PNL, USR și, din păcate, UDMR, de a sufoca administrațiile locale care au milioane și milioane de cetățeni ai României în spate pentru că au în față și la conducere aleși locali PSD. Aleșii locali se confruntă în clipa de față cu provocări uriașe pentru că au de asigurat serviciile sociale, de funcționare la nivelul comunităților locale, fără bani și acest lucru este profund imoral și am putea face o lungă listă și de infracțiuni. Sunt provocări uriașe și noi avem de strâns rândurile, iar faptul că domnul președinte a venit astăzi la noi, am discutat cu o parte dintre primari, trebuie să strângem rândurile, căutăm soluții pentru a promova o serie de proiecte de dezvoltare, dar pentru a asigura în primul rând serviciile sociale de bază. De asta ne vom îndrepta foarte mult și spre fonduri europene, pentru că de la Guvern nu primim nici respect și nici resursele financiare legale, potrivit criteriilor. Este o situație dificilă, dar chiar și în această situație dificilă primarii noștri, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, aleșii PSD, reușesc să promoveze cu succes proiecte importante, însă va trebui să avem o reorientare spre fonduri europene și mecanismele noastre trebuie să însemne expertiză și mișcare rapidă. Politic, vizita președintelui a fost importantă pentru că suntem partid de opoziție și țesutul PSD trebuie să primească direct și liniile directoare și strategiile și ce avem de făcut… Avem de făcut lucruri în partid, anunțate la conducerea centrală din Kisellef , reorganizarea departamentelor, se redeschide partidul și eu vreau să salut acest lucru… Am început să facem acest lucru și la Dâmbovița, membrii noi, oameni cu idei noi, care vor să contribuie cu soluții, cu idei noi… Departamentele se vor reconfigura și dorim, strategic, pentru că ne gândim în perspectiva lui 2024, să facem niște lucruri ca acest partid de opoziție să-și propună în mod firesc, legitim și să și realizeze, ca 2024 să fie un an de succes politic, electoral, să dăm României pentru următorii ani o administrație, începând cu președintele României și administrația guvernamentală, de bună calitate. Avem un proiect și instrucțiunea președintelui Ciolacu este să găsim modalitățile cele mai bune apropo de racordarea cu cetățenii, cu membri de partid simpli, să putem genera și la nivel de ofertă electorală, politică și candidați, cele mai bune soluții. Pentru președintele României poate părea acum încă un orizont destul de îndepărtat… Lucrăm la o modificare a Statutului care a fost discutată de președintele partidului cu un număr de colegi, ne uităm de exemplu la sistemul american, modul în care partidele politice serioase pleacă de la bază și reușesc prin acele metode numite „primeris” sau alegeri preliminare care să permită o bază largă de selecție, promovarea unor candidați, o competiție în partid, cu proiecte, care să fie validate de structurile partidului la nivel național astfel încât în final, după 20 de ani de mandate prezidențiale care au reprezentat, deja putem spune inclusiv cel în curs, un eșec în ceea ce au promis marea reformă a României, să putem oferi o variantă de președinte al tuturor românilor, care să conducă această țară împreună cu echipe responsabile pentru toți, nu doar pentru unii și împotriva celorlalți, nu împărțim țara în buni și răi. Sunt lucruri pe care le-am discutat și d-asta, și pentru primarii noștri, și pentru stricturile noastre, este foarte important faptul că președintele și secretarul general au început această deplasare în țară, în organizațiile județene, și au început de la Dâmbovița”, a declarat senatorul Titus Corlățean, președinte executiv PSD Dâmbovița.

„Nu am întâlnit un asemenea nivel de dispreț la niciun Guvern, și mă refer la municipiul Târgoviște”

„Legat de discuțiile pe care le-am avut astăzi, într-adevăr, am ridicat anumite probleme pe care le au comunitățile locale pentru că nu am întâlnit un asemenea nivel de dispreț la niciun Guvern, și mă refer la municipiul Târgoviște. Este inadmisibil ca, de un an și jumătate, guvernarea de dreapta din România să nu dea niciun ban pe rectificare bugetară municipiului Târgoviște, indiferent că am discutat de începutul anului școlar, de necesitățile pe care le are acest oraș pe zona de cofinanțare a investițiilor, serviciile publice oferite, de parcă târgoviștenii nu plătesc taxe și impozite, TVA, alte impozite care se duc către bugetul de stat. Noi suntem de acord ca o cotă parte din ceea ce se plătește aici să meargă pentru susținerea aparatului central, însă este inadmisibil ca o comunitate care generează venituri să nu beneficieze de absolut nimic. Mai mult decât atât sunt sarcini financiare care sunt trecute din pix către administrațiile publice locale. Sunt membru în comitetul director al Asociației Municipiilor din România… și se intenționează modificare Legii educației naționale astfel încât transportul public pentru elevi, declarat gratuit, să fie suportat tot de către primării deși în legea educației naționale și ca o temă de campanie electorală a fost menționat că Guvernul asigură transportul gratuit pentru elevi. Într-adevăr în județul Dâmbovița o singură unitate administrativ teritorială a primit bani pe anexa respectivă, este vorba de Brănești, o primărie condusă de primar USR. Cam asta este situația. Comunități importante sunt ignorate de actualul Guvern, Târgoviștea a fost ignorată mai bine de un an de zile… iar în actualul buget, în propunerea de buget, pe ceea ce înseamnă sume din TVA municipiul Târgoviște beneficiază de fabuloasa sumă de zero lei, zero bani. Cam asta este situația. Repet, un act de dispreț, de iresponsabilitate și de impostură fără precedent la adresa acestei comunități importante’’ a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

 

leave a reply