Deputatul PSD Ionuț Vulpescu anunță că este în căutarea unui consilier parlamentar. Printre condiții, două sunt esențiale: să iubească social democrația și cultura

După ce la rându-i i s-a oferit șansa de a căpăta experiență profesională și politică stându-i alături singurului președinte de stânga al României, Ion Iliescu, fiindu-i mulți ani acestuia consilier, astăzi deputatul Ionuț Vulpescu dă ocazia unui tânăr să obțină un job care „deschide ușile Casei Poporului” și de unde poate lucra în folosul oamenilor.

Deputatul PSD Dâmbovița, Ionuț Vulpescu, lansează un concurs pentru ocuparea unui post de consilier parlamentar, însă atrage atenția că tânărul care va dori să-i stea alături trebuie să gândească politic plecând de la inima sa, adică de la stânga și care aspiră să vadă cultura în centrul actului de guvernare.

„Schimbarea în politică nu este doar un subiect de demagogie din partea celor care o propovăduiesc, cu gândul de a nu schimba nimic, este în primul rând o nevoie exprimată de cetățeni, care nu se mai simt reprezentați de cei pe care îi aleg, dar nu numai de ei. Schimbarea la față a politicii începe, necesar, cu schimbarea fețelor: chipuri noi, profesioniști tineri, entuziaști, care să dezvolte un altfel de mobil al acțiunii politice; noi practici și provocări pentru dialogul politic și civic, cu societatea, sunt mai necesare ca niciodată. Se petrece o schimbare de generații în toate domeniile, ea nu are cum ocoli politica.

Înainte de a face eu însumi politică, am fost mulți ani consilierul singurului președinte de stânga al României de după Revoluție și am înțeles cât de important e să ai încredere în viziunea și mentalitățile generațiilor noi. Cine face politică numai din trecut nu poate avea niciun viitor. Nu cred că cineva poate fi un politician adevărat dacă nu dezvoltă o „școală” politică, prin mentorat și conlucrare cu cei care reprezintă viitorul – uman, nu doar ideologic – al convingerilor și idealurilor lor. Un politician demn de acest nume are datoria de a forma, la rândul lui, lideri politici, de a le transmite cunoștințe, de a asigura continuitatea actului politic.

Le sunt recunoscător consilierilor mei, alături de care am lucrat performant atât la guvernare, cât și în opoziție, de-a lungul ultimilor ani. Le mulțumesc pentru competența și încrederea lor.

Acum deschid un concurs pentru ocuparea unui post de consilier parlamentar. Caut un consilier pentru care social-democrația nu e un moft, și nici o etichetă ideologică, ci soluția pentru dezvoltarea solidă și continuă a unei societăți. Un consilier care aspiră să vadă cultura în centrul actului de guvernare și care crede – și poate – să se lupte alături de mine pentru asta. Un consilier care înțelege că politica nu e despre aparențe, și doar pentru aceia care caută confortul și fug de responsabilitate. Un om care știe, totodată, că butoanele de Facebook nu sunt suficiente pentru guvernare autentică. Un consilier care să știe că reforma nu e un clișeu, deși e tratată ca fiind unul. Dăm startul înscrierilor la un concurs care are capacitatea, prin formatul și metodologia propusă, de a forma un bazin de recrutare pentru structurile social-democrate de la stânga spectrului politic. Toate informațiile legate de metodologia și calendarul concursului vor fi publicate zilele următoare, pe pagina mea publică de Facebook.

Va fi un job, dar în același timp va fi o formă de educație continuă, matură. Va fi un loc de muncă, însă unul din poziția căruia poți lucra în folosul oamenilor. Va fi un loc care deschide ușile Casei Poporului, dar pentru care candidatul trebuie să înțeleagă că lucrează pentru popor, nu dincolo de el. Un job de la care poate începe o carieră într-o lume politică în care numai cei autentici își câștigă un loc, un timp și o reputație. Sper să ne cunoaștem curând. Sunt bineveniți la concurs toți cei care gândesc politic plecând de la inima lor, adică de la stânga”, a anunțat deputatul PSD Ionuț Vulpescu.

 

leave a reply