„Înfăptuitorii Marii Uniri ne-au dat o lecţie sacră, cea a unităţii, solidarităţii şi renunţării la orgolii deşarte” – mesajul deputatului Carmen Holban la o sută de ani de la Marea Unire

Idealurile unirii tuturor românilor trebuie transmise intacte viitoarelor generații – este îndemnul-mesaj al deputatului PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, de Ziua Națională marcată anul acesta de Centenar. ”Lecția istorică” de curaj și unitate, transmisă de românii de acum o sută de ani, trebuie dusă mai departe, cuvânt cu cuvânt și faptă cu faptă, pentru următorii o sută de ani și tot așa mai departe…

„Să lăsăm intacte generaţiilor viitoare idealurile Marii Uniri!

Nu există sentiment mai înălţător pentru noi, românii, decât iubirea de neam şi de ţară. Acest sentiment a atins punctul culminant în urmă cu 100 de ani, atunci când Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită la 1 decembrie 1918 din 1.228 de delegaţi, elita culturală, politică şi religioasă a Transilvaniei româneşti, a consfinţit pentru totdeauna Marea Unire a tuturor românilor.

Peste 100.000 de români veniţi din toată România Mare au asistat cu emoţie şi entuziasm la măreţul eveniment, iar unirea cu Ţara-Mamă s-a transformat într-o realizare de căpătâi a statului român unitar modern.

În urmă cu un secol, Adunarea de la Alba Iulia adopta o Rezoluţiune prin care se proclama unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România, document citit de Vasile Goldiş în faţa reprezentanţilor veniţi din toate colţurile ţării: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.

Acest document, care va rămâne scris cu litere de aur în cartea istoriei noastre naţionale, cuprinde mai multe principii pe deplin valabile şi în zilele noastre, la 100 de ani de atunci: libertatea individuală, libertatea confesională, regimul democratic, dreptul la vot şi la opinie, dezvoltarea agriculturii, progresul general al societăţii.

Sunt învăţăminte alese, care ne-au fost lăsate peste ani de generaţia unificatoare a intelectualităţii şi ţărănimii româneşti din acea perioadă, oameni care au ştiut cum să procedeze, cu tact şi diplomaţie, pentru a înfăptui dorinţa de veacuri a tuturor românilor: Marea Unire.

Astăzi, la aniversarea unui veac de existenţă a României, nouă, actualei generaţii, ne revine dificila misiune de a continua idealurile şi principiile ce au făcut posibilă Unirea din 1918. Sunt convinsă, şi cred că sunt în asentimentul tuturor românilor, că mai avem cu toţii foarte multe de învăţat de la înaintaşii noştri de atunci, inclusiv politicienii.

La sărbătorirea Centenarului, vă îndemn să lăsăm deoparte simpatiile politice şi să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat necesar să facem pentru oameni. Înfăptuitorii Marii Uniri de la Alba Iulia ne-au dat o lecţie sacră, cea a unităţii, solidarităţii şi renunţării la orgolii deşarte. Aşa ar fi indicat să ne comportăm şi noi, pentru a lăsa nealterate, generaţiilor viitoare, copiilor noştri, idealurile Unirii tuturor românilor, în scopul perpetuării acestora pe vecie!

Aşa cum spunea marele domnitor Alexandru Ioan Cuza, „Unirea e singura stare politică ce poate să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aşteaptă de atât de mult timp”.

În consecinţă, mesajul meu este ca toţi românii să îşi dea mână cu mână, să reuşim să renunţăm la tot ceea ce în prezent ne dezbină, în favoarea proiectelor şi acţiunilor cu adevărat importante, cele aşteptate şi cele care contează, pentru creşterea calităţii vieţii oamenilor şi îndeplinirea năzuinţelor lor de mai bine!

La Mulţi Ani, români! La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, dragii mei dâmboviţeni!”

 

leave a reply