Încă un primar PNL se alătură ECHIPEI PSD Dâmbovița, condusă de Corneliu Ștefan. Stancu Radu, primarul comunei Cornești, și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat din partea Partidului Social Democrat.

Încă un primar părăsește Partidul Național Liberal și se alătură  ECHIPEI PSD Dâmbovița, condusă de Corneliu Ștefan. Este vorba de primarul comunei Cornești, Stancu Radu, care astăzi și-a anunțat public candidatura pentru un nou mandat din partea Partidului Social Democrat, partidul unde „a găsit mereu partenerii de dialog de care avea nevoie, oamenii care fost și sunt alături de comună”.

„Încep prin a vă mulțumi pentru toată încrederea pe care mi-ați acordat-o la alegerile din anul 2020 și vă asigur că în această perioadă, împreună cu colegii din primărie, mi-am dăruit interesul, priceperea și timpul pentru a lucra în folosul comunității din care fac parte.

Înființarea rețelei de gaze la Bujoreanca, dispensarul, centrul de zi, centrul civic al comunei și asfaltările sunt printre cele mai importante realizări și îmi doresc ca alături de dumneavoastră să pornesc și să finalizez și alte proiecte.

Menționez că am beneficiat de sprijin și finanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița și a președintelui Corneliu Ștefan. Buna colaborare cu aceștia, dar și oportunitățile pe care le are comuna noastră alăturându-se acestei echipe, m-au convins să candidez din partea PSD.

Pe această cale, vă anunț că astăzi, m-am alăturat Echipei PSD Dâmbovița.

Corneștiul are nevoie de sprijin, de liniște, dar și dedicarea celor care își doresc din tot sufletul dezvoltarea comunei noastre.

În PSD Dâmbovița am găsit mereu partenerii de dialog de care aveam nevoie, oameni care au fost și sunt alături de comuna noastră.

Din 9 iunie, contați pe mine și pe echipa PSD Dâmbovița! Vom duce la capăt tot ceea ce am început împreună și vom demara multe alte proiecte care vor face din Cornești comuna pe care ne-o dorim cu toții!”, a  transmis Stancu Radu, primarul comunei Cornești.

leave a reply