Încă un cartier din Târgoviște va fi modernizat. Vor fi reabilitate parcările, iluminatul public și sistemul pluvial

Încă un cartier al municipiului Târgoviște va fi transformat și modernizat.

Au debutat lucrările de reabilitare și în cartierul Matei Basarab (Microraionul nr. 2), unde, asemenea celorlalte cartiere din Târgoviște, vor fi dezafectate garajele inestetice și apoi modernizate parcările.

În Micro II, în prima etapă, strada Prutului și parcările din zona acesteia fac obiectul unui amplu program de modernizare, care presupune – așa cum am menționat – dezafectarea garajelor insalubre, asfaltarea întregii zone, modernizarea iluminatului public, lucrări de preluare a apelor pluviale, precum și de amenajare a spatiilor verzi.

„Numai pe strada menționată vor fi create aproximativ 70 de locuri de parcare, care se adaugă celor anterior existente! Intervențiile vor viza întreg cartierul”, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

În ultimii ani, în administrația actualului edil, rând pe rând, aproape toate zonele din Târgoviște cu garaje inestetice și insalubre au fost modernizate și transformate în totalitate.

leave a reply