În premieră la Târgoviște, a început montarea coșurilor stradale pentru excrementele câinilor

Primăria municipiului Târgoviște a început montarea unor coșuri stradale de gunoi pentru excrementele câinilor, o premieră pentru oraș!

Odată cu creșterea numărului târgoviștenilor care au animale de companie, dar și a reclamațiilor că excrementele acestora sunt peste tot, administrația a luat măsuri specifice unui oraș civilizat. Rămâne acum doar ca și proprietarii câinilor de companie să înțeleagă să le folosească și să se comporte civilizat.

„Coșurile stradale vor fi dotate cu pungi de plastic și vor fi amplasate în cât mai multe zone frecventate de posesorii de câini, cu precizarea că necolectarea excrementelor se sancționează cu amenda contravențională de până la 500 de lei, conform prevederilor Regulamentului privind gestionarea câinilor cu stăpân din municipiul Târgoviște”, a anunțat primarul municipiului, Cristian Stan.

leave a reply