Hirotesii întru duhovnic în Arhiepiscopia Târgoviștei

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a hirotesit întru duhovnic, vineri, 10 decembrie 2021, la Paraclisul eparhial Kretzulescu,trei tineri preoți recent hirotoniți. Aceștia sunt: Pr. Adrian Sebastian Sofian, de la Parohia Mogoșani, Protoieria Găești, Pr. Dumitru Popa, Parohia Dărmănești II, Protoieria Târgoviște Sud și Pr. Florin Valentin Ivașciuc, Protoieria Titu.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a  vorbit despre importanța duhovniciei, ca har special de la Dumnezeu pentru îndrumarea credincioșilor pe calea mântuirii. În același timp, duhovnicia este o deosebită responsabilitate pastoral-misionară, prin care preotul zidește valorile Evangheliei lui Hristos în comunitatea eclezială ce i-a fost încredințată, învățând, împăcând, sfințind, mijlocind și propovăduind.

 BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

leave a reply