Gafă a ministrului de Interne, criticată de senatorul PSD Titus Corlățean: „Greșeli de începător”

Fost ministru al Justiției și al Afacerilor Externe, vicepreședinte al Senatului și  vicepreședintele PSD, senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean, a criticat ultimul anunț al ministrului liberal de Interne, Marcel Vela. Acesta a declarat recent că va efectua o vizită în Afganistan, o zonă de conflict, în care – spune Titus Corlățean – vizitele trebuie organizate cu discreție și seriozitate și anunțate public după ce au avut loc și nu înainte.

Politician cu mare experiență, Titus Corlățean a declarat: „Acestea sunt greșeli de începător în meseria asta, pentru că sunt niște reguli de securitate care trebuie respectate. Vizitele acestea trebuie bine organizate și, în general, cu discreție. Când ești la fața locului sau după aceea poți să dai și declarații de presă și comunicate. E bine să știi să nu te expui pentru că nu e vorba doar de tine ca persoană, e vorba de un demnitar care reprezintă statul. Dacă are în programul oficial o vizită în Afganistan, era bine să meargă în primul rând ministrul Apărării acolo. Ministrul de Interne, dacă vrea să meargă, trebuie să aibă o motivație solidă dar, în general, aceste acțiuni se organizează respectând anumite reguli, iar publicitatea nu este o regulă în astfel de situații”, a declarat senatorul PSD.

Anunțul făcut de ministrul liberal pune și o presiune mai mare pe cei care ar trebui să-i asigure securitatea ministrului. În acest sens, Titus Corlățean a precizat: „Evident că există un grad de încărcare sporit și e nevoie de mult mai multe măsuri de protecție. Nu poți să prevezi totul și de asta e bine să nu se facă public, în prealabil, o astfel de vizită”.

leave a reply