Flori și mărțișoare pentru doamnele și domnișoarele din orașul Răcari, dăruite de deputatul Carmen Holban, președintele PSD și CJD, Corneliu Ștefan și echipa PSD

Tradiția oferirii de mărțișoare a continuat și în acest an, chiar dacă este pandemie. Respectând toate normele de protecție sanitară, deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, președinte PSD Răcari, împreună cu președintele partidului și al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, dar și cu președinta Organizației Femeilor Social Democrate Dâmbovița, Claudia Gilia, au oferit flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor din orașul Răcari.

Simboluri ale primăverii au primit sute de femei din Răcari, care au fost surprinse de echipa Partidului Social Democrat pe străzile orașului. Gestul deputatului Carmen Holban și al social democraților din Organizația Răcari a fost apreciat de doamnele și domnișoarele din localitate, care s-au simțit speciale în această perioadă de pandemie care le-a „răpit” multe dintre bucurii.

„Ca în fiecare an, și de această dată, am dorit să fiu alături de colegele din Organizația de Femei de la Răcari, dar și de celelalte doamne și domnișoare pentru a le arăta prețuirea pe care le-o port, și nu doar în aceste zile, ci tot timpul. Sunt gesturi mici, simbolice, dar făcute din tot sufletul”, a declarat deputatul PSD Carmen Holban.

leave a reply