După luni întregi cu lacătul pe ușă din cauza pandemiei de Covid-19, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște își deschide stagiunea cu momente ce se anunță memorabile.

Așteptarea a luat sfârșit pentru iubitorii de teatru din municipiul Târgoviște și din județul Dâmbovița! Din 15 ianuarie, Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgoviște își redeschide ușile pentru iubitorii artelor spectacolului, după perioadă grea în care pe scena instituției nu a mai avut loc nicio reprezentație teatrala sau culturală din cauza restricțiile impuse de pandemia de coronavirus.

Deschiderea stagiunii din acest an va fi una memorabilă, pe care târgoviștenii și nu numai și-o vor aduce multă vreme aminte.

Pentru că teatrul târgoviștean își redeschide ușile pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, toate activitățile culturale întreprinse de actori în această zi vor fi dedicate marelui poet național Mihai Eminescu. Conducerea și actorii Teatrului „Tony Bulandra” au pregătit o serie de surprize târgoviștenilor și nu numai, iar acestea de vor desfășura nu doar în incinta instituției teatrale, ci și pe străzile și în parcurile municipiului. Actorii teatrului vor purta costume speciale, vor merge pe străzile Târgoviștei și le vor recita trecătorilor, într-un mod cu totul inedit, versuri de-ale lui Eminescu.

Despre surprizele pregătite de Teatrul „Tony Bulandra” și actorii săi a vorbit astăzi în cadrul unei conferințe de presă, managerul instituției teatrale, Mihai Constantin Ranin.

„La ora actuală, s-a dat drumul la teatre și restaurante în proporție de 30% din capacitate. Deschidem teatrul în data de 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, așa cum o facem de când s-a deschis acest teatru. Această zi este una importantă pentru noi și așa trebuie să fie pentru fiecare român.

Din ziua în care vom deschide teatrul, vom face două lucruri. În primul rând, toți actorii teatrului vor fi costumați adecvat și vor avea niște trompete sau tromboane, vor merge pe străzi și celor pe care îi întâlnesc în orașul Târgoviște, prin centrul vechi, prin parcuri, prin magazine, pe oriunde îi întâlnesc, le vor șopti la ureche versuri de-ale lui Eminescu. Aceste trompete au fost făcute de o lungime de doi metri, deci distanțarea va fi respectată.

Cei de la Ministerul Culturii ne-au comunicat să proiectăm portretul lui Eminescu pe clădire, să ținem speech-uri, dar cred că prin această acțiunea a noastră îi vom emoționa mai tare pe iubitorii de cultură.

Seara, am invitat-o pe colega mea de școală, Maia Morgenstern, dar nu să recite neapărat din Eminescu, ci să facă o lectură din Cezara, proză a lui Eminescu, care este mai puțin citită și este foarte teatrală. Maia Morgenstern va fi însoțită de colegul său, Marius Bodochi”, a dezvăluit managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.

leave a reply