Deputatul Radu Popa, mesaj emoționant la împlinirea a 32 de ani de la momentul începerii Revoluției la Timișoara.

Acum 32 de ani, o mână de oameni curajoși și-au așezat genunchii pe asfaltul Operei din Timișoara iar cu ochii se sprijineau de Cer.

Aveau împotrivă cel mai dur Sistem opresiv al Cortinei de Fier. Dar aveau de partea lor curajul, una dintre virtuțile sfinților. Și cum „împotriva adevărului, nimeni nu are nici o putere”, într-o liniștită după-amiază de Decembrie, inimile lor au înroșit Cerul. Spiritul lor chema victoria iar “cei care cred nu au nevoie de nici o minune.”

Cântecele au coborât dintr-un cer înalt: „azi la Timișoara, mâine în toată țara!”…

Ușile Catedralei li s-au închis, dar sacrificiul lor a deschis porțile speranței.

România respira liberă. Ei au descătușat speranța și visul unei națiuni: eram liberi. Nu știu dacă am reușit să gestionăm corect rația de libertate reclamată atunci dar sunt sigur că libertatea este starea dumnezeiască a omului din noi. Dacă noi suntem acum aici e și pentru că atunci o mână de oameni au pus viața lor înaintea fricilor noastre și au achitat asta în modul cel mai scump.

Sângele lor strălucește astăzi din tricolor.

Pentru că ați făcut Revoluția și în locul meu, pentru că mi-ați dat dreptul la ”NU!” și pentru că ați ridicat din genunchi o întreagă națiune, eu, un băiat din Sudul fierbinte, vă păstrez în rugăciunile mele.

Radu Mihai Popa

Deputat PSD de Dâmbovița

 

leave a reply