Deputatul Corneliu Ștefan pune „tunurile” pe cei care își arogă merite în proiectele de la Fieni, dar nu știu unde se află orașul

Toate proiectele de infrastructură ale orașului Fieni vor fi duse la bun sfârșit! Acesta este mesajul transmis locuitorilor acestei urbe de către deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul ședinței festive organizate cu ocazia Zilelor Orașului Fieni. Parlamentarul a asigurat locuitorii și echipa administrativă a orașului că toate promisiunile făcute de echipa de deputați și senatori a Partidului Social Democrat, dar și de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița vor fi îndeplinite pentru că scopul comun al tuturor, parlamentari, administrație județeană și locală, este acela de a dezvolta orașul, comunitatea locală, dar și de crește nivelul de trai al locuitorilor, iar pentru îndeplinirea acestor obiective se depun eforturi susținute în fiecare zi.

De asemenea, iritat de faptul că în ultima perioadă „colegi” veniți mai nou în primplanul politic al Partidului Social Democrat și nu numai, se laudă cu realizările din orașul Fieni, deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan le-a transmis și lor un mesaj, să nu își mai asume proiecte pentru care nu au mișcat un deget în ultimii ani, mai ales în orașul Fieni prin care nu au trecut decât atunci când au plecat la distracție pe munte.

„Este o onoare și o bucurie pentru mine să particip în fiecare an la Zilele Orașului Fieni și de fiecare dată vin cu emoție la manifestările organizate cu ocazia acestei sărbători. Și anul acesta am venit cu emoție alături de echipa de la Primăria Orașului Fieni, alături de colegii mei, pentru a transmite locuitorilor orașului Fieni gândurile noastre bune, gândurile noastre de dezvoltare ale orașului și, așa cum am promis acum trei ani, cu echipa de parlamentari, cu echipa Consiliului Județean și ne-am asumat un proiect politico-administrativ pentru schimbarea orașului Fieni, vă asigur și astăzi că acel proiect îl vom duce la bun sfârșit și toate proiectele de infrastructură pe care le avem în orașul Fieni vrem să le ducem la bun sfârșit. Vreau să transmit un mesaj și unora care trec prin Fieni doar când merg spre Sinaia, sau trec prin Fieni doar cu aplicația Waze, să nu-și mai asume anumite proiecte din orașul Fieni care nu au nicio legătură cu persoanele lor. Eu cred că echipa condusă de primarul Iulian Tătulescu și viceprimarul Romică Secăreanu și echipa de consilieri locali, de la toate partidele politice, își doresc un singur lucru, și anume dezvoltarea orașului Fieni, dezvoltarea comunității locale și bunul trai pentru locuitorii orașului Fieni”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply