Delegație OCDE, vizită de lucru în județul Dâmbovița. Întâlniri cu prefectul județului și reprezentați ITM, AJOFM și DGASPC.

În perioada 12 – 16 februarie, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale organizează misiunea de evaluare a Comitetului ELSAC (Employment Labour and Social Affairs), ca parte a procedurii de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Printre aspectele verificate se numără și alinierea țării noastre la principiile și standardele OCDE, în domeniul ocupării forței de muncă și al legislației muncii.

În acest context, pe lângă întâlnirile avute la nivel central, o delegație a OCDE a efectuat, astăzi, o vizită în județul Dâmbovița, împreună cu reprezentanți ai Inspecției Muncii. După o întâlnire avută cu autoritățile județului, la Instituția Prefectului Dâmbovița, oficialii au mers în mai multe instituții din județ, făcând o oprire și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița.

Delegația oficială a purtat discuții, pe teme privind legislația muncii și situațiile concrete întâlnite în desfășurarea activității, cu conducerea instituției și cu inspectorii de muncă dâmbovițeni.

„Principalele subiecte de care cei doi reprezentanți OCDE au fost interesați au fost legate de munca fără forme legale, de modul în care aceasta este depistată și sancționată în România, de sesizările primite de ITM Dâmbovița de la cetățeni și de felul în care inspectorii de muncă acționează în urma primirii acestora, dar și de modul în care normele privind Sănătatea și Securitatea în Muncă sunt aduse la cunoștința angajaților.

A prezentat interes faptul că instituția dâmbovițeană cu competențe de control se apleacă mai mult spre latura informativă și educativă, decât spre aceea a sancționării, considerându-se că important este ca atât angajații cât și angajatorii să-și cunoască drepturile și obligațiile, pentru o piață a muncii stabilă, predictibilă și sigură, pentru toți cei implicați.

Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița a fost apreciată de către membrii delegației ca fiind una reprezentativă, la nivelul Inspecției Muncii, astfel explicându-se de ce județul nostru a fost ales ca gazdă a acestei întâlniri oficiale”, a transmis Lixandru Marius, inspector șef ITM Dâmbovița.

„Administrația publică locală din Dâmbovița sprijină obiectivul de țară privind apartenența României la OCDE!

Am avut deosebita plăcere, alături de șefii de instituții din subordine și reprezentanți ai Guvernului, să primesc delegația OCDE într-o vizită de lucru în Județul Dâmbovița.

Prefectul este liantul între Guvern și comunități, între politici și implementarea acestora în beneficiul oamenilor. Noi cunoaștem care sunt așteptările oamenilor și ce eforturi face fiecare comunitate pentru a scădea rata șomajului, a crește accesul persoanelor la servicii de calitate și pentru a crește nivelul de trai al oamenilor.

Prin rolul, pe care îl are Instituția Prefectului, de a conduce serviciile publice deconcentrate, Prefectul este cel care asigură implementarea la nivel local a politicilor guvernamentale.

În cadrul discuțiilor de astăzi cu delegația OCDE am vorbit despre activitatea desfășurată în cadrul Colegiului Prefectural, a Comisiei de Dialog Social și a Grupului de lucru Mixt.

Monitorizăm permanent modul în care serviciile publice deconcentrate implementează planul de acțiuni ce vizează politicile în domeniul forței de muncă din județ, al relațiilor de muncă, integrare și coeziune socială.

Trebuie să știm că statutul României, ca țară care tinde să fie parte din OCDE, va beneficia de noi investiții străine, se va îmbunătăți ratingul de țară, ce va duce la costuri de finanțare prin împrumuturi mai scăzute, va crește influența României la granița UE și NATO.

Județul Dâmbovița este interesat ca prin politicile sociale să vină în sprijinul comunităților și al cetățenilor.

Le mulțumesc distinșilor oaspeți care au făcut parte din delegația OCDE pentru dialogul constructiv și interesul pentru județul nostru. Este vorba despre Sebastian Konigs (senior economist) și Maciej Lis (economist), dar și colegilor mei Petru Blanariu (ANOFM), Andreea Tudorie (IM), Liviu Mirea (IM), Raluca Cheptănaru (MMSS).

Le mulțumesc pentru că au ales județul Dâmbovița în cadrul acestei misiuni de monitorizare. Este un semn că ne respectăm toate angajamentele internaționale, dar și atribuțiile legate de comunitatea noastră.

Județul Dâmbovița se dezvoltă prin investiții în infrastructură și economia locală, educație, cultură, prin multiplele parteneriate între mediul de afaceri, mediul educațional și cetățeni”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

leave a reply