Final de an cu organigramă nouă la Consiliul Județean Dâmbovița! Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a propus o structură „mai suplă” a forului administrativ în așa fel încât aceasta să fie una pe deplin funcțională și responsabilă de provocările investiționale care încep din anul 2021, iar consilierii județeni au fost de acord, în ședința de astăzi a CJD, că instituția are nevoie de reorganizare și au votat în consecință.
Prima decizie luată a fost aceea de reducere a numărului de directori generali din cadrul forului administrativ, mai ales că activitatea multora dintre aceștia nu prea corespundea cu fișa postului. Așadar, potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, numărul directorilor a scăzut de la 9 la 4, plus arhitectul șef, care rămâne neschimbat.
Și numărul funcțiilor publice s-a diminuat, de la 174 la 161, la reducerea posturilor ținându-se cont, potrivit șefului CJD, în principal de fișa postului a fiecărui angajat în parte, dacă aceasta a fost respectată sau nu.
De asemenea, au fost comasate și chiar desființate Direcții și au fost înființate o serie de structuri noi în așa fel încât fiecare domeniu de interes să fie acoperit și, mai ales, să fie funcțional, iar oamenii să-și asume în mod real responsabilități.
Despre toate modificările din organigramă a vorbit astăzi președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie și de consilierul județean Ionuț Săvoiu.
„Un punct important al ședinței Consiliului Județean a fost modificarea organigramei CJD. Am spus-o de nenumărate ori, doresc să fie un aparat funcțional, de aceea am propus consilierilor județeni o structură suplă, o structură funcțională, o structură care să fie responsabilă pentru toate proiectele pe care le vom avea în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița începând cu anul 2021.
În primul rând, vechea organigramă avea 9 directori generali, am propus plenului Consiliului Județean noua organigramă și aceasta a fost votată. Noua organigramă a Consiliului Județean Dâmbovița va avea 4 directori generali și arhitectul șef. Nu am avut ca modele alte propuneri din țară, acolo unde au tăiat cu pixul un număr de funcționari publici, principalul obiectiv al nostru a fost acela de a avea o structură funcțională.
Referitor la funcțiile publice, astăzi în Consiliul Județean sunt 174 de funcții publice, am propus 161, bineînțeles ținând cont de fiecare om din Consiliul Județean și de fișa postului pe care o are fiecare coleg din aparatul propriu.
În primul rând, Direcția de Urbanism, cu arhitectul șef, a rămas neschimbată. La fel și Direcția economică. Am desființat Direcția de achiziții publice și am făcut Serviciu. În al doilea rând am desființat Direcția de programe europene și o parte din Direcția Generală de infrastructură locală și am înființat Direcția de strategii, programe și investiții. Cred că era normal să avem o singură Direcție, cu două servicii foarte clare. Și Programul Județean de Dezvoltare Locală va fi prins în acest Serviciu. Noutatea la această Direcție de strategii, programe și investiții, am creat un compartiment de accesare fonduri europene care să fie pus la dispoziția nu numai a Consiliului Județean, ci a tuturor primăriilor din județul Dâmbovița. Prin acest compartiment vreau să ajut toate localitățile, toate unitățile administrativ teritoriale, pentru a accesa fondurile europene care vor fi puse la dispoziția României începând cu anul 2021, dar și pentru a accesa toate programele guvernamentale.
Am desființat Direcția Generală de infrastructură locală, care avea în subordine foarte multe Servicii și directori generali, directori adjuncți și alți directori care efectiv cred că pot fi folositori în alte structuri și am înființat Direcția tehnică, cu un Serviciu de drumuri județene și poduri, un Serviciu de utilități publice, unde am luat de la Direcția de urbanism partea de protecția mediului și gestiunea deșeurilor și am trecut-o în această Direcție tehnică, care acum are în subordine Serviciul de utilități publice, protecția mediului și gestiunea deșeurilor, și nu în ultimul rând, Biroul de autoritate județeană de transport.
La Direcția de urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru am creat un compartiment privind dezvoltarea montană, discutăm de mai mult de 30 de ani de stațiunea turistică Moroeni-Padina-Peștera dar până astăzi nimeni nu a răspuns tuturor problemelor din stațiunea turistică, de interes național în acest moment. Cred că era necesar acest compartiment în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, în care îmi doresc să vină arhitecți și să se ocupe numai de stațiunea turistică Moroeni-Padina-Peștera. În acest compartiment nu se vor ocupa cu altceva decât cu dezvoltarea stațiunii.
Nu în ultimul rând, am unit Direcția de administrare a patrimoniului cu Direcția juridică și am creat Direcția juridică, contencios și administrarea patrimoniului.
Acestea sunt cele mai importante modificări în structura organigramei Consiliului Județean Dâmbovița. Repet, din 9 directori au mai rămas 4 directori și arhitectul șef și aceste Direcții sunt efectiv modernizate și puse la punct ținând cont și de Codul administrativ, și de legislația în vigoare și de nevoile pe care le avem la nivelul județului Dâmbovița.
Când organigrama va fi validată de ANPP mai multe posturi de șef de servicii vor fi scoase la concurs.
Organigrama Consiliului Județean era veche din 2010”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.





