Cutiuța magică așteaptă scrisorile celor mici către Moș Crăciun. Se întâmplă la Târgoviște, Oficiul Poștal 1- Ghișeul nr. 2

Surprize pentru cei mici la Oficiul Poștal nr. 1 – Ghișeul nr. 2 din Micro VI Târgoviște! Cutiuța magică așteaptă scrisorile copiilor pentru Moș Crăciun, iar ”ajutoarele” Moșului, salariatele Ghișeului 2, îi așteaptă pe micii expeditori nu numai cu bomboane, ci și cu inima deschisă și zâmbetul pe buze!

Frumoasa inițiativă nu este la prima „ediție”, și în anii trecuți doamnele de aici s-au gândit să aducă bucurie celor mici și, prin intermediul unor oameni de bine, „spiriduși ai Moșului”, cei care i-au scris acestuia chiar au avut parte de surprize.

Pentru că dacă Moș Crăciun nu poate să aducă mereu ceea ce își doresc cei mici, totuși, găsește el ceva, astfel încât niciunul dintre micuți să nu rămână fără cadou de Crăciun. Ghișeul nr. 2 este și foarte frumos împodobit în această perioadă, din 1peisaj” nu lipsesc renii (ce-i drept, de pluș), ornamentele și pomul de Crăciun.

leave a reply