Cristian Stan: „Dacă la Centura Târgoviștei 4 constructori nu reusesc să încheie lucrările, ce vină are administrația locală?”

Proiectul de reabilitare și modernizare a șoselei de centură a municipiului Târgoviște continuă să dea bătăi de cap administrației locale! Pentru a obține o nouă finanțare europeană pe o Axă unde are acces forul administrativ județean, Primăria Târgoviște a „predat” acest proiect Consiliului Județean Dâmbovița pentru a reuși, în urma unei asocieri între administrația județeană și cea locală, să obțină fondurile necesare pentru realizarea investiției din fonduri externe. Recent însă specialiștii în fonduri europene au transmis autorităților județene că proiectul, din diverse motive, nu ar fi eligibil, și deci nu va primi finanțare. Decizia a fost rapid contestată, iar zilele trecute primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a mers personal la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru a discuta cu autoritățile centrale despre proiectul centurii și a le convinge că acesta merită să primească sprijin financiar european. Potrivit primarului Cristian Stan până la momentul acesta nu s-a luat o decizie finală în ceea ce privește finanțarea europeană a proiectului de reabilitare și modernizare a Centurii Municipiului Târgoviște, vor mai urma și alte discuții la Ministerul Dezvoltării în lunile următoare. Edilul municipiului Târgoviște dă însă asigurări că acest proiect va fi finalizat în cele din urmă, fie din fonduri europene, fie din banii Primăriei. De asemenea, primarul Cristian Stan a declarat că, pentru finalizarea acestei investiții extrem de importante atât pentru municipiu, cât și pentru județ, mizează și pe un sprijin financiar consistent din partea Consiliului Județean Dâmbovița.

„Am fost la Ministerul Dezvoltării, am discutat și despre Centură, dar nu s-a luat niciun fel de decizie până la acest moment… Urmează să ne mai întâlnim pe chestiuni legate de Centură până la sfârșitul lunii martie. Sper să vadă eroarea pe care au făcut-o… Eu o să dau lămuririle pentru Centura Târgoviște, dar în momentul în care sunt încheiate patru contracte de execuție și niciunul dintre constructori nu reușește să facă centura asta, care este vina administrației locale?! Dar Centura va fi terminată de către Primăria Târgoviște, în parteneriat cu Consiliul Județean sau fără Consiliul Județean… Oricum, aștept o mai mare implicare din partea Consiliului Județean cu privire la aceste probleme și o să solicităm Consiliului Județean inclusiv un sprijin financiar pentru derularea proiectului la Centura Municipiului Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply