Corneliu Ștefan, deputat PSD: „În anul Centenarului, referendumul este un cadou al românilor pentru români”

A rămas mai puțin de o săptămână până când cetățenii României vor merge la urne și vor da un vot decisiv pentru modificarea articolului 48 din Constituție și definirea clară a căsătoriei ca fiind „comuniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”. Este pentru prima oară în istorie când Biserica Ortodoxă Română, cultele neoprotestante și societatea civilă își unesc forțele pentru a avea loc acest act democratic extrem de important pentru apărarea familiei și a viitorului copiilor acestei țări.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a făcut un apel la dâmbovițeni să participe la Referendumul din 6 și 7 octombrie și să apere valorile creștine și viitorul copiilor acestei țări.

„Suntem în săptămâna premergătoare Referendumului care va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie 2018. Eu cred că este un eveniment prea important pentru România… Definiția referendumului din Dex este următoarea: referendum înseamnă consultarea directă a cetățenilor chemați să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Nu întâmplător am început cu definiția din Dex, este nevoie de conștientizarea importanței acestui referendum atât în județul Dâmbovița, cât și în România. Participarea cetățenilor la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituția României este un act profund democratic și patriotic, de o deosebită importanță pentru întreg poporul deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat și o femeie și pentru viitorul copiilor poporului român. Referendumul nu este al unei persoane, al unei instituții sau al unui partid politic, ci este al nostru, al românilor. În anul Centenarului, referendumul este un cadou al românilor pentru români. Este un moment istoric în România, când Biserica Ortodoxă Română, cultele neoprotestante și societatea civilă merg braț la braț pentru a organiza și pentru a desfășura acest referendum și ne dorim cu toții un succes în acest proiect. Fac apel la dâmbovițeni să participe în cele două zile la acest referendum… Este obligația Parlamentului de a da curs solicității a 3 milioane de cetățeni de a declanșa procedura de revizuire a Constituției pentru că este legal, constituțional și reflectă competența națională în materia legiferării privind familia și căsătoria, pentru că este cea mai bună investiție a societății noastre pentru viitorul copiilor noștri, pentru că acest referendum nu este îndreptat împotriva cuiva sau a altor opțiuni care sunt până la urmă libere într-o societate democratică, ci pentru valorile în care noi credem. Pentru că nimeni vreodată nu va putea să ne impună să legiferăm păcatul în țara noastră și nu în ultimul rând pentru că România a fost și este o țară creștină.

Invit toți dâmbovițenii să participe la Referendum în zilele de 6 și 7 octombrie, secțiile de vot vor fi deschise începând cu orele 7:00 până la orele 21:00. Sperăm ca în județul Dâmbovița și în România să îndeplinim cele două praguri, respectiv 30% prezență la vot a persoanelor înscrise în listele electorale și 25% din persoanele înscrise în listele electorale trebuie să voteze „DA”. Este foarte important și acest al doilea prag pentru a avea un referendum valid”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply