Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa, intermediar între angajatori și cetățenii care caută un loc de muncă

Primarul orașului Pucioasa „partenerul” cetățenilor care vor să muncească! Pentru că numărul celor care vin la Primărie să ceară loc de muncă a crescut foarte mult în ultima perioadă, dar și pentru că își dorește să scadă numărul persoanelor beneficiare de ajutor social, edilul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a decis să se implice mai mult și să mijlocească întâlniri directe întrea angajatori și doritorii unui loc de muncă. O astfel de întâlnire a avut loc și astăzi la sediul Primăriei Pucioasa, acolo unde câteva zeci de persoane, în special beneficiari ai Legii 416, au aflat direct de la conducerea unei societăți comerciale cu capital olandez care sunt locurile de muncă scoase la „bătaie” și care sunt condițiile și beneficiile pe care le oferă societatea. Nevoia de forță de muncă este tot mai acută în ultima perioadă, angajatorii se plâng de câte ori au ocazia că deși au posturi vacante lumea nu se înghesuie să le ocupe, drept pentru care orice inițiativă de genul celei de la Pucioasa, unde primarul se transformă în intermediar între angajatori și cei care caută un loc de muncă, este salutată de agenții economici.

„Așa cum am promis sprijinim cu toate forțele crearea de locuri de muncă în orașul nostru.

Astăzi, la sediul Primăriei am organizat o întâlnire între reprezentantul legal al SC LUCOMET ARNHEM, domnul Auke Bakker și persoane din oraș ce au nevoie de un loc de munca. M-am adresat în primul rând beneficiarilor de ajutor social pe care îi îndrum permanent către locurile de muncă vacante.

Am convingerea că până la 1 august la sediul din Pucioasa al firmei deținută de cetățeanul olandez vor începe munca primii 50 de angajați din cei 150 estimați până la sfârșitul anului” (Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa)

 

leave a reply