Conducerea județului, alături de victimele exploziilor de la Crevedia: Miercuri se vor aproba primele sume de bani necesare celor afectați. Ulterior, se va apela la fondul de rezervă al Guvernului.

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de victimele tragicului incident ce a avut loc sâmbătă, la Crevedia, unde exploziile în lanț la o așa-zisă stație GPL, ce funcționa fără autorizație, a avut un bilanț cutremurător: două decese, 56 de răniți, 8 case distruse și alte 11 avariate.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat astăzi din nou alături de locuitorii comunei Crevedia. Însoțit de prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia au stat de vorbă cu oamenii ale căror case și gospodării au fost afectate în nefericitul eveniment de sâmbătă!

„I-am anunțat că mâine, în ședința Consiliului Judeţean Dâmbovița, vor fi aprobate primele sume pe care le vor putea folosi pentru ce au nevoie în momentul de față.

De asemenea, împreună, am stabilit că toți copiii familiilor afectate vor primi rechizite și haine pentru a începe anul școlar cu bine.

Tot astăzi, alături de Crucea Roșie, am dus frigidere, alimente, apă, pături și alte lucruri care îi vor ajuta în spațiile de cazare ce le-au fost puse la dispoziție.

I-am asigurat că imediat după evaluarea pagubelor, vom transmite premierului Marcel Ciolacu solicitarea prin care, din fondul de rezervă al Guvernului, să fie alocate, cât mai rapid, sumele necesare reconstruirii și reparării caselor afectate”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJD.

leave a reply