Clerici și credincioși din parohiile Pucioasa, Găești și Titu au donat 93 de litri de sânge în ultima săptămână, în cadrul campaniei „Donează sânge- salvează o viață”

În perioada 5-13 octombrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, deși sunt condiții sanitare stricte, impuse de limitarea și eradicarea noii pandemii, s-a desfășurat cea de a doua parte a campaniei „Donează sânge – salvează o viață”, la protoieriile Pucioasa, Găești și Titu, în cadrul căreia 213 de clerici si credincioși din parohiile acestor unități ecleziale au donat aproximativ 93 litri de sânge.
Menționăm faptul că, totalul donatorilor în anul 2020 a fost de 392 persoane, care au donat 175 litri de sânge.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

leave a reply