Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița: „Nu putem sta nepăsători atunci când știm că în sălile de clasă există un monstru ascuns: violența în școală. Este o realitate tristă și alarmantă pe care trebuie să o abordăm cu toată seriozitatea și hotărârea”. Întâlnire de lucru cu directorii de școli din Târgoviște, Moreni și zona limitrofă a municipiului Moreni.

„Nu putem sta nepăsători atunci când știm că în sălile de clasă există un monstru ascuns: violența în școală.

Cum vom privi în ochii copiilor dacă nu vom face nimic pentru a-l izgoni din școli și din viața multora? Este o realitate tristă și alarmantă pe care trebuie să o abordăm cu toată seriozitatea și hotărârea”, acestea sunt motivele pentru care astăzi, 15 martie, prefectul județului Dâmbovița, împreună cu conducerea ISJ și IPJ Dâmbovița, dar și cu reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară, au avut întâlniri de lucru cu directorii de școli din Municipiul Târgoviște, Municipiul Moreni, precum și cu cei din școlile din zona limitrofă Municipiului Moreni.

În cadrul întâlnirilor a fost analizată evoluția incidentelor de la începutul anului, s-a vorbit despre modul în care este pus în aplicare Planul Teritorial Comun de Acțiune, despre sistemele tehnice de securitate fizică și măsurile de pază umană.

„Violența școlară este o rană în inima educației, o traumă care distruge încrederea și îngrădește visurile. Nu putem permite ca inocența și siguranța copiilor noștri să fie zdruncinate de acte de violență, indiferent că vin din partea altor copii sau angajați ai școlii.

Ce trebuie să știm este că nu suntem singuri în această luptă. Suntem o echipă puternică, alcătuită din școală, familie, autorități locale, centrale și comunitate. Împreună avem puterea de a schimba această realitate.

Elevii trebuie să știe că au un loc sigur unde să vorbească și să ceară ajutor atunci când simt că sunt în pericol.

Trebuie să învățăm copiii despre empatie, respect și non-violență. Astfel, le putem oferi abilități de rezolvare a conflictelor și le arătăm că există întotdeauna o cale pașnică de rezolvare a problemelor.

Comunitatea trebuie să fie un partener activ în protejarea și promovarea siguranței copiilor noștri.

Prin solidaritate și acțiune colectivă putem să combatem violența în școli și să oferim tuturor copiilor un mediu de învățare sigur și stimulant.

Ne-am luat angajamentul pentru un viitor mai bun pentru toți copiii noștri.

Mulțumesc tuturor partenerilor cu împreună cu care am derulat aceste activități”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

leave a reply