„Cât de jos poți să te cobori să mergi în fața oamenilor și să le vorbești când nu ai făcut nimic pentru ei?” Liberalii Orban și Guran, băi de mulțime și disperare de a obține capital de imagine în Dâmbovița, în comunele aflate în campanie electorală

Campania electorală pentru alegerile locale de la Cojasca și Braniștea, ce vor avea loc duminică, 27 iunie, i-au atras ca un magnet pe liderii PNL în Dâmbovița, pentru băile de mulțime, întrucât să le readucă aminte localnicilor din aceste localități că ar fi făcut ceva pentru ei, în calitate de reprezentanți ai puterii, nu se poate spune. Încercările lamentabile ale liderilor PNL de a atrage un capital de imagine vin exact în momentul în care românii tocmai au aflat că se scumpesc utilitățile, că alocațiile vor crește cu o valoare infima, că noua lege a pensiilor îi va obliga să muncească până la 70 de ani. Și toate astea, se adaugă la faptul că Dâmbovița a fost „pedepsită” de puterea PNL USRPLUS, știut fiind scandalul tăierilor bugetare.

Mai mult, ca o coincidență, sau nu!, liberalul Ludovic Orban a venit în Dâmbovița, în cele două localități unde luna aceasta au loc alegeri parțiale, fix a doua zi după descinderea polițiștilor la Cojasca și reținerea abuzivă, susțin social democrații și nu numai, a edilului din această localitate.

„Cert este că vizita celor doi astăzi în Dâmbovița a arătat că apele în PNL s-au împărțit, iar echipa loserilor încearcă să-și creeze capital de imagine sau să-și umfle mușchii cu intervenții la comandă!”, se arată într-un comunicat al PSD Dâmbovița, cu referire și la „bătălia” internă din PNL, partid aflat în pragul alegerilor interne.

„Când nimeni nu te vrea, când nici ai tăi nu mai vor să aibă de-a face cu tine, s-ar presupune că, decent și cu bun-simț, îți vezi de treaba ta. Se vede însă că cele două caracteristici le lipsesc celor doi membri ai PNL, Ludovic Orban și Virgil Guran. Ludovic Orban, într-o încercare disperată de a le arăta colegilor săi că încă mai are un cuvânt de spus în interiorul partidului, a apelat la aghiotantul său, Virgil Guran, cerându-i o baie de mulțime. De mirare este însă faptul că Virgil Guran a nimerit să ajungă atât la Braniștea, cât și la Cojasca. La Braniștea, senatorul liberal s-a descurcat puțin mai greu cu orientarea în spațiu, a mai confundat lucrurile prin comună, însă, la Cojasca, Virgil Guran a mers țintă, probabil pentru că a rememorat indicațiile pe care le-a mai dat și altora zilele trecute.

Mai grav este însă tupeul celor doi liberali! Cât de jos poți să te cobori și să mergi în fața oamenilor și să le vorbești când nu ai făcut nimic pentru ei? Nu ai făcut nimic pentru Braniștea, nu ai făcut nimic pentru Cojasca, nu ai făcut nimic pentru Dâmbovița.

Cât de lipsit de demnitate să fii și să ai tupeul să le vorbești unor pensionari cărora le-ai înghețat pensiile sau unor oameni pe care vrei să-i scoți la pensie la 70 de ani, doar-doar nu se vor mai bucura de pensie?

Cât tupeu să ai să mergi în fața dâmbovițenilor și să poți să-i privești în ochi, în condițiile în care tu, Orbane, și tu, Gurane, ați refuzat să alocați bani prin bugetul de stat unor investiții extrem de importante pentru tot județul. Vi s-au cerut bani pentru spitale! Ați spus NU!

Vi s-au cerut bani pentru drumuri! Ați spus NU!

Vi s-au cerut bani pentru învățământ! Ați spus NU!

Ați spus NU la orice!

În schimb ați dat bani cu sacul pentru investiții care nu își aveau rostul în zone ale țării unde aveați obligații! Cert este că vizita celor doi astăzi în Dâmbovița a arătat că apele în PNL s-au împărțit, iar echipa loserilor încearcă să-și creeze capital de imagine sau să-și umfle mușchii cu intervenții la comandă!

P.S.: Scenele de astăzi pot fi folosite ca sursă de inspirație pentru viitorul film de categorie C: Loser II !”, transmite Organizația PSD Dâmbovița.

leave a reply