Senatorul PSD, Titus Corlățean, președinte al Departamentului de Politică Externă PSD, mesaj la comemorarea celor 18 ani de la atacul terorist asupra SUA: „Evenimentele dramatice au avut impact asupra întregii lumi”

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C, iar cel de-al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville, în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C.

În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii.[Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări.

Cu ocazia comemorării a 18 ani de la atacurile teroriste comise de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite, soldate cu aproape 3000 de morți și peste 6000 de răniți, senatorul Titus Corlățean, președinte al Departamentului de Politică Externă al Partidului Social Democrat își exprimă compasiunea și solidaritatea cu poporul american.

„Evenimentele dramatice din 11 septembrie 2001 au avut un impact profund nu doar asupra Statelor Unite ale Americii, ci asupra întregii lumi civilizate.

Partidul Social Democrat, ca principal partid de guvernare, reafirmă sprijinul constant al României, ca aliat fidel al Statelor Unite, în lupta împotriva amenințării comune a terorismului, pentru întărirea stabilității și a securității internaționale”, a declarat senatorul PSD Titus Corlățean.

 

leave a reply