Babel se sfârșește și…începe din nou. „BABEL bombardează peste tot cultură…în Târgoviște, în România”

 

După ziua de ieri, 8 iunie, o zi a spectacolelor încărcate de pasiune, dominate de imagini puternice, precum au fost „Sonata Kreutzer” și „Family Lear”, și după un emoționant moment comemorativ în aer liber, însoțit de muzică live și spectacol de foc, în dimineața zilei de 9 iunie a avut loc ultima Întâlnire Babel de anul acesta, la care au fost prezenți membri Board-ului și artiști care au avut spectacol ieri sau vor avea astăzi. Toți aceștia au vorbit despre cât de recunoscători sunt că s-au putut afla aici, la Târgoviște, și despre deja prezenta și foarte puternica dorință de a reveni.

*,,Am ajuns și la ultima conferință de presă. Cred că schimburile noastre au fost foarte utile nu atât pentru promovarea festivalului BABEL, cât mai ales pentru ideile care s-au înfruntat aici, pentru că în general se promovează tot felul de prostii și neadevăruri, se creează false valori, artiștii au devenit vip-uri, adică vorbesc de confuzia termenilor bineînțeles. Noi cred că suntem mai mult decât atât…. suntem purtători de aură. Pentru mine sunteți purtători de aură toți care sunteți aici și vă mulțumesc. Vreau să mulțumesc presei locale, sper să păstrați această legătură cu teatrul. Vreau să mulțumesc autorităților locale și direcțiilor care ne-au ajutat de câte ori am avut nevoie. Vreau să mulțumesc Primăriei Târgoviște și tuturor oamenilor din Teatrul Tony Bulandra care sunt absolut epuizați și mă detestă în acest moment. Mă vor detesta încă o săptămână până se termină celălalt Festival – Dracula Festival, după care urmează o scurtă vacanță,  după care urmează să ne vedem din nou pentru că Teatrul Tony Bulandra este un loc de muncă extraordinar, este un loc de visare…’’ (Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra”)

*,,Am încercat să fiu peste tot, dacă am lipsit de undeva… îmi asum.  Mulțumesc colegilor mei din board, mulțumesc d-lui Mihai Constantin Ranin pentru încrederea acordată, mulțumesc echipei Teatrului Tony Bulandra care a depus un efort imens, pentru că după cum știți un asemenea festival nu se face în câteva zile, sunt echipe care lucrează de-a lungul anului începând chiar de mâine până la începutul lunii iunie 2020, este o echipă care se ocupă de selecția și programarea spectacolelor care vor avea loc la ediția care urmează. În ultima lună a fost un foc continuu în acest teatru, lucrând practic și fizic pentru organizarea ediției. Pentru a avea în jur de 30 de companii și peste 40 de evenimente în această săptămână a fost un proces întreg și vreau să mulțumesc tuturor. Să nu uităm că festivalul este finanțat integral de CLM și Primăria Municipiului Târgoviște, pentru prima oară susținut de UNITER. De asemenea, aș vrea să mulțumesc sponsorilor care au fost alături de noi anul acesta, Heidelbergcement, CICOM, Banca Transilvania, CAR Învățământ Târgoviște, Quasar Electric Distribution, Jidvei, Rondo Carton, Mavexim, Neumarkt” (actor Liviu Cheloiu, „selecționerul” festivalului)

*,,Mulțumesc echipei Teatrului Tony Bulandra, mi-a făcut plăcere să lucrez cu tinerii de aici, care sunt inteligenți și curajoși. A fost o mare plăcere să fiu prezent la Târgoviște. Mulțumesc’’ (Scott Johnston-Scoția)

*,,A fost o experiență foarte reconfortantă pentru mine. Am mai fost în urmă cu mulți ani în România, dar acum, la Târgoviște, am avut ocazia să cunosc foarte multă lume nu numai din România, ci și din multe alte țări. Acum când festivalul se termină, eu îl consider un început… pentru că anul viitor în mod sigur voi fi prezent aici. Abia aștept să duc producțiile pe care le-am văzut aici în India, pentru a putea dezvolta împreună alte idei. Am venit în România cu multe întrebări și multe gânduri, dar acum plec acasă cu și mai multe gânduri și la fel de multe întrebări…’’ (Vidyanidhee Vanarase, președintele  Asociației  IAPAR- India)

*,,Mulțumesc  boardului, echipei tehnice, voluntarilor… pentru că fără ajutorul lor nu am fi putut să desfășurăm acest festival. Este a treia oară când particip în Festivalul BABEL… Ideea de boom nu se referă la arme ci la felul în care poate fi împrăștiat teatrul în orașe, în țări. La începutul Festivalului BABEL am participat în paradă… și mi-am dat seama că BABEL bombardează peste tot cultură în Târgoviște, în România, idee pe care o voi prelua în viitoarele producții, în festivalurile din Coreea. Mulțumesc că ați invitat producțiile noastre, echipele din Coreea’’ (Hyungjong Song, profesor universitar, regizor -Coreea de Sud)

*,,Dragi prieteni, este deja cel de – al 5 – lea Festival BABEL la care particip, la Târgoviște, și de când am venit aici, prima dată, am stabilit frumoase contacte, contacte culturale și am avut parte de multe întâlniri care m-au îmbogățit personal… O cutie de praline teatrale, unele dulci, altele amare, în funcție de subiect, pentru fiecare în parte a existat cu siguranță o înghițitură, o bucățică teatrală specială… în Cutia Pavel 9…  un laborator pe de o parte și divertisment în aer liber, pe de altă parte, ce mare varietate…’’ (Dieter Topp, jurnalist, specialist rețele de teatru- Germania)

*,,Mi-a plăcut enorm ediția aceasta de festival și  vreau să le mulțumesc tuturor invitaților’’ (Horațiu Mihaiu, regizor, scenarist)

*,, Sunt foarte fericită că sunt pentru al doilea an aici… și îmi pare rău că sunt pentru scurt timp aici. Anul trecut am reușit să văd mult mai multe producții, pentru că toate sunt de calitate și este un privilegiu să pot fi martorul unor spectacole jucate peste tot în lume. Teatrul transcende granițele politice și ne putem împărtăși aceleași valori comune…’’ (Emily Carding, actriță)

Ultima zi de festival este promițătoare și devine o poartă deschisă spre viitor prin deschiderea programului din această seară cu spectacolul „We are made of star dust” („Suntem făcuți din praf de stele”), regizat de Scott Johnston, regizor și profesor care a lucrat doar cu tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, voluntari ai Festivalului Babel.

În spațiul aparte, încărcat de istorie, de la Curtea Domnească, se va juca spectacolul „Hamlet”, un one-woman show interpretat de actrița de origine engleză Emily Carding.

Italianul Jonathan Marquis va fi și în această seara în Piața Mihai Viteazul pentru o demonstrație de imponderabilitate.

Seara se încheie cu spectacolul „Othello”, un spectacol aplaudat în multe colțuri ale lumii, regizat de Suren Shahverdyan (Armenia). La finalul spectacolului, va avea loc festivitatea de premiere pe care invitații străini care încă se află în Târgoviște o așteaptă cu mare curiozitate și entuziasm, dar și cei care ne urmăresc acum de acasă sau din aeroport cu ajutorul mediului online.

Babel o ia de la capăt! De mâine… Babel 2020!

Mulțumim Primăriei Municipiului Târgoviște și Consiliului Local pentru întreg sprijinul financiar și nu numai, fără de care Festivalul Babel nu ar fi putut avea loc.

Echipa Teatrului Tony Bulandra este mândră și recunoscătoare că anul acesta i s-au alăturat: Mavexim Dacia (Partener oficial de mobilitate al Festivalului Babel 2019), Asociația Națională a Surzilor din România-filiala Dâmbovița (partener care asigură componenta de responsabilizare socială din cadrul Festivalului Babel 2019, unică în sfera festivalurilor de teatru din România) și, nu în ultimul rând, sponsorii: UNITER, HeildelbergCement, Banca Transilvania, Jidvei, Rondo Carton, Newmarkt.

 

leave a reply