Autogara din vecinătatea Complexului Turistic de Natație, singura construită în municipiul Târgoviște în ultimii peste 30 de ani, foarte aproape de finalizare.

Autogara din vecinătatea Complexului Turistic de Natație (Calea Ialomiței) foarte aproape de finalizare!

Investiția, realizată cu fonduri europene, în cadrul unui proiect complex care privește dezvoltarea și modernizarea transportului public local, presupune nu doar construcția unei autogară noi, ci și a unui depou cu parcări pentru cele 40 de autobuze Mercedes Benz Cytaro Hybrid achiziționate deja de municipalitate, precum și a altor două autogări mai mici.

Autogara va fi una dintre cele mai moderne din România, cu sală de așteptare generoasă, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, locuri de parcare, inclusiv pentru taxi și persoane cu dizabilități.

„Suntem foarte aproape de finalizarea unei investiții foarte importante din municipiul Târgoviște. Este ultima conferință de presă înainte de inaugurare. Noua autogară, noul depou, a fost realizat de Primăria Municipiului Târgoviște, pe fonduri europene, pe Programul Operațional Regional. De fapt este singura autogară publică construită în municipiul Târgoviște după Revoluție. Este prima autogară din România construită pe Programul Operațional Regional care este acum în curs. Este o investiție care va fi foarte utilă, cu facilități pentru călători, cu facilități deosebite și pentru transportatorul municipiului Târgoviște. Aici va fi și sediul transportatorului, cu precizarea că, în afară de această investiție, mai avem încă două proiecte complementare, construirea a încă două autogări: una pe Șoseaua Găești, iar cealaltă pe bulevardul Unirii, toate investițiile urmând să fie finalizate în acest an. Este un proiect mai amplu, care a cuprins și cumpărarea celor 40 de autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid. Depoul de aici are și locuri de parcare pentru fiecare dintre cele 40 de autobuze. Toate cele 28 de stații de călători vor fi finalizate, iar cele două bulevarde, Mircea cel Bătrân și Regele Carol, plus cele două străzi, strada Gării și Locotenent Stancu Ion, plus pasajul de lângă Pavcom, toate sunt realizate în programul Operațional Regional, pe bani europeni, cu o contribuție de numai 2% din partea administrației locale târgoviștene și de natură să îmbunătățească foarte mult transportul public din municipiul Târgoviște”, a declarat primarul Cristian Stan în cadru unei noi conferințe de presă susținută la noua autogară alături de cei doi viceprimari, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, și de administratorul public, Gabriel Boriga.

leave a reply