Aniversarea Mitropolitului Nifon la Târgoviște. Mesaje de felicitare din partea autorităților județene, locale și parlamentari

Cu ocazia zilei de naștere, miercuri, 5 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie, la Paraclisul Reședinței eparhiale Kretzulescu.

La slujbă, au luat parte Părinții Consilieri, ostenitori ai Centrului Eparhial și maicile de la Reședința mitropolitană, care au dorit să fie alături de Ierarhul nostru, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru tot binele dăruit Înaltpreasfinției Sale și Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul nostru a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat în împlinirea misiunii sale pastorale, evidențiind faptul că slujirea Ortodoxiei și a neamului românesc reprezintă o nobilă vocație, dar și o necesitate existențială, ce coalizează fidelitatea, comuniunea și responsabilitatea tuturor celor ce și-au asumat aceasta.

Înaltul Ierarh a evocat rolul benefic al valorilor Evangheliei lui Hristos pentru civilizația și cultura noastră, subliniind necesitatea aprofundării lor și a educației tinerelor generații, astfel încât această prețioasă moștenire să fie cât mai intens promovată și trăită.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „ Astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit, își aniversează ziua de naștere.

Înaltpreasfinția Sa, prin activitatea pastoral-misionară și social-filantropică, a fost și este un factor de echilibru în viața comunității noastre, fapt pentru care îi mulțumesc și îl asigur de toată prețuirea mea.

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop și Mitropolit!”

Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: „ IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon își aniversează ziua nașterii, în Ajunul Botezului Domnului. Cunoscându-i truda și dorința de a sădi valori temeinice în comunitatea pe care o păstorește, îi transmit și eu gândurile cele mai sincere de sănătate și prețuire pentru toată activitatea pastoral-misionară.

Sper ca eforturile și proiectele noastre comune să continue ani buni de-aici înainte.

Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!”

Ionuț Ghibanu, vicar eparhial: „ LA MULȚI ANI, ÎNALTPREASFINȚIA VOASTRĂ!

Iată că avem o altă ocazie de a-l aprecia pe cel ce ne uimește mereu cu înțelepciunea cu care lucrează printre oameni căci, între sărbătoarea Crăciunului și cea a Botezului Domnului, aici, la Târgoviște, Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a ne bucura.

În fiecare zi de 5 ianuarie Îi mulțumim Domnului pentru aniversarea zilei de naștere a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.

Și, pentru că nu se putea altfel, la un așa moment plin de reverberații, Înaltpreasfinția Sa va săvârși Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan Kretzulescu din Târgoviște, începând cu ora 9.00.

Urcând încă o treaptă pe scara înnoirii și a desăvârșirii, Părintele Mitropolit Nifon ne oferă posibilitatea de a-i ura cu recunoștință: Întru mulți, rodnici, îndelungați și binecuvântați ani, mulțumindu-i pentru tot ceea ce face pentru Biserică, țara noastră și comunitatea locală”

Radu Popa, deputat PSD de Dâmbovița: „ Înaltpreasfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, traversează astăzi un moment foarte fericit când își piaptănă calendarul cu încă un an.

Cu acest prilej, vă chem și pe Dumneavoastră să-i transmitem un gând curat și plin de afecțiune!

Să ne trăiți, întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!”

 

 

 

 

 

leave a reply