ALDE Dâmbovița a anunțat candidații pentru posturile de primari din localitățile Târgoviște, Găești, Hulubești și Cojasca. Fostul director Romsilva, Ion Dumitru, va fi cel mai probabil candidatul partidului pentru președinția Consiliului Județean.

ALDE Dâmbovița și-a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă în aer liber, o parte dintre candidații partidului care vor intra în competiția electorală din toamna acestui an.

Potrivit prezentării făcute de președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, unii dintre candidați au experiență administrativă, alții provin din mediul de afaceri și doresc să se implice în bunăstarea localităților lor, însă printre candidații formațiunii politice se regăsesc și oameni care nu au mai făcut politică, dar care sunt dornici să participe în mod activ la dezvoltarea comunităților.

Așadar, candidatul ALDE Dâmbovița pentru Primăria Găești este Dan Alexiu, în timp ce în cursa pentru funcția de primar al comunei Cojasca intră Petre Meltiade.

La Hulubești, ALDE merge pe mâna fostului edil al localității, Adrian Chiriță.

Arhitectul Dumitru Barbu își asumă candidatura pentru funcția de primar al municipiului Târgoviște.

În ceea ce privește candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a anunțat că luni va dezvălui oficial numele celui care va intra în competiția electorală pentru cea mai importantă funcție administrativă din județ. Chiar dacă nu a fost însă anunțat încă în mod oficial, se pare că ALDE îl va susține la funcția de președinte al Consiliului Județean pe fostul social democrat, fost director al Romsilva, Ion Dumitru.

 

„Nu ne vom lăuda cu canalizare și cu apă, sau cu limbi de asfalt pe străduțe, nu ne vom lăuda că au mai venit niște bani de la Uniunea Europeană , nu ne vom lăuda că am reușit să strângem mai mulți bani la buget, pentru că asta însemnă responsabilitatea alesului local. Nu e voie ca primarul să se laude că a făcut ceea ce era obligat să facă, aceste lucruri fac parte din fișa postului… Un oraș care nu-și selectează gunoiul și nu-l tratează ca atare, rămâne o localitate săracă și implicit murdară. Aceasta este premisa de la care vreau să plecăm, va fi o temă pe care eu mi-o voi asuma în campanie și într-un eventual mandat. O a doua mare direcție o reprezintă investiția și investitorii, oamenii nu pot veni dacă nu ai infrastructura pregătită, dacă nu te duci să-i chemi, să-i inviți într-un parteneriat, dacă nu te duci să-i rogi să investească la tine pentru a crea locuri de muncă, a crea taxe și impozite care să ajungă în bugetul local”, a precizat Ionel Petre, președintele ALDE Dâmbovița.

*„Voi încerca să caut soluții pentru modernizarea orașului prin implementarea unor sisteme smart green- rețea inteligentă, voi încerca să investesc în educație și sănătate. În domeniul mediului, vreau să implementez un sistem de reciclare modernă. Voi încerca să aduc oameni de calitate în domeniul sanitar, voi încerca sa dezvolt sistemul și să sprijin cadrele medicale prin acordarea de locuințe”, a declarat Dan Alexiu, candidat la Găești

*„Mulțumesc președintelui ALDE pentru încrederea pe care mi-o acordă în 2020 și în același timp spun că am avut multe de învățat din campania pentru funcția de primar din 2016, atunci când contracandidatul meu, actualul primar, care făcea parte din ALDE a câștigat funcția de primar. Plec la acest drum cu încredere și cu speranța că cetățenii comunei Hulubești au greșit în 2016 când au făcut schimbarea, a fost una greșită pentru că cei 4 ani de guvernare locală a actualei administrații s-a dovedit a nu avea nici un fel de realizări. Mi-am creat un culoar pentru a câștiga alegerile locale din acest an. Sunt sigur că împreună cu echipa ALDE, la Hulubești se va păstra funcția de primar, vom avea majoritate în Consiliul Local și experiența politică și administrativă a celor 8 ani cât am stat la primărie mă va ajuta să câștig alegerile locale din 27 septembrie”, a precizat Adrian Chiriță, candidatul ALDE la Hulubești

*„Vreau să vă asigur că nu vreau să fac figurație, ci planul meu este să câștig alegerile din 27 septembrie. Din septembrie că voi vorbi în calitate de primar și nu de candidat”, a declarat Petre Meltiade, candidat la Cojasca

 

 

leave a reply