AJOFM Dâmbovița: 188 de persoane și-au găsit loc de muncă ca urmare a Bursei Generale a Locurilor de Muncă organizată în urmă cu o lună

În data de 12 mai 2023, AJOFM Dâmboviţa, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa a organizat Bursa generală a locurilor de muncă. Acţiunea s-a desfăşurat în Târgovişte, având ca locaţie Clubul Studenţilor.

În vederea organizării acţiunii, s-a pus accent pe mediatizarea și promovarea evenimentului, prin toate mijloacele avute la dispoziţie.  

Au fost contactaţi angajatorii cu potenţial de ofertă a locurilor de muncă vacante, persoanele în căutare de loc de muncă dar şi alţi actori relevanţi de pe piaţa muncii judeţene şi regionale, cu care AJOFM Dâmboviţa colaborează în mod constant.  

La acest eveniment au participat : membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Dâmbovița, reprezentanţi ai Universităţii Valahia din Târgovişte şi studenţi ai acesteia, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean împreună cu elevi din licee şi şcoli profesionale aflaţi în clasele terminale, persoane aflate în detenție care mai au o perioadă scurtă până la eleberare din cadrul Penitenciarelor Găeşti şi I.L. Caragiale.

De asemenea au fost prezenți și reprezentanţi ai DGASPC care au însoţit tinerii instituţionalizaţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă precum şi reprezentanţi ai Centrului Militar Judeţean Dâmboviţa (care a prezentat oferta de şcolarizare în unităţile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale).

În cadrul Bursei au fost organizate standuri speciale pentru : Economia socială  ( luna mai este dedicată mediatizării şi promovării economiei sociale),  Formarea profesională (unde s-a oferit consultanţa de specialitate celor interesaţi),  respectiv EURES (medierea locurilor de muncă vacante în Spaţiul European).

La Bursa generală a locurilor de muncă au fost prezenți 58 de agenți economici, care au pus la dispoziţia celor interesaţi 581 de locuri de muncă vacante. Au participat 622 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din care 317 au fost selectate şi programate la interviuri în vederea angajării.

Domeniile care au oferit cele mai multe locuri de muncă au fost : industria metalurgică, industria prelucrătoare, construcţii, comerţ, transporturi, hoteluri şi restaurante, fabricarea de aparate şi echipamente electrice, industria alimentară,  industria de apărare, industria textilă, turism, servicii (inclusiv sociale).

La o lună de la desfăşurarea Bursei, înregistrăm 188 încadrări în muncă, din care:

 –   46 şomeri îndemnizaţi;

 – 142 şomeri neîndemnizaţi;

Referitor la nivelul de studii :

– 14 sunt cu studii superioare;

– 65 sunt  cu studii medii;

– 40 sunt cu studii profesionale;

– 69 sunt cu studii generale sau incomplete.

Pe categorii de vârstă : 36 sunt sub 25 ani, 26 au vârsta cuprinsă între 25 şi 35 ani, 21 sunt la categoria 35-45 ani, iar 105 sunt persoane de peste 45 ani.

Angajările s-au realizat preponderent în următoarele ocupaţii: agent de securitate, lucrător comercial, manipulant mărfuri, ajutor bucătar, montator subansamble, şofer autocamionete-distribuitor, conducător auto transport rutier de  mărfuri, muncitor necalificat în construcţii, muncitor necalificat în industria textilă, iar pentru locurile ce necesită studii superioare –inginer automatist, inginer electromecanic, asistent manager, economist, consilier vânzări.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

leave a reply