Noul primar al municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a depus jurământul și a fost învestit în funcție. Tot astăzi și-au primit mandatele și consilierii locali. „De astăzi voi fi primarul tuturor, și al celor care m-au votat și al celor care nu m-au votat!”

„De astăzi voi fi primarul tuturor, și al celor care m-au votat și al celor care nu m-au votat!”, a transmis noul edil al municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, după depunerea jurământului și învestirea în funcția de primar, după ce pe 9 iunie a fost ales de morenari să conducă cel de-al doilea municipiu al județului.

În ședință festivă, Gabriel Purcaru și-a luat angajamentul că va face tot ceea ce stă în puterile și priceperea lui pentru binele locuitorilor și al municipiului Moreni.

Tot astăzi au depus jurământul și cei 17 consilieri care formează Consiliul Local Moreni: Antonescu Adriana (PNL), Băicoianu Mihail Ciprian (Alianța Dreapta Unită), Bejan Răzvan Dumitru (PNL), Cățoiu Eduard (PSD), Cornea Adrian (PSD), Cristea Gabriel (AUR), Enescu Marius Ciprian (PSD), Damian Alexandra Diana (Alianța Dreapta Unită), Ionescu Ștefania (PSD), Nedelcu Darian Dorin (PSD), Pahon Neculae (PNL), Petrache Alexandru Ovidiu (PSD), Roșu Marian (Alianța Dreapta Unită), Rusu Bogdan Nicolae (PSD), Spirea Teodor Ion (Alianța Dreapta Unită), State Tudorică  (AUR), Vlăsceanu Elena Andreea (PSD).

„Este un moment important pentru noi toți. Vreau să le mulțumesc celor 3616 de morenari care mi-au acordat votul de încredere pentru a ocupa această funcție și cărora le promit că nu o să-i dezamăgesc. Începând de astăzi voi fi primarul tuturor, și al celor care m-au votat și al celor care nu m-au votat. Distinse colege și distinși colegi consilieri municipali, vreau să înțelegeți foarte bine care este rolul nostru și importanța funcției pe care o ocupați. Începe un nou capitol pentru noi toți și suntem obligați să avem un singur obiectiv, și anume dezvoltarea municipiului Moreni. Haideți să facem din Moreni un municipiu de care să fim mândrii cu toții. Vă doresc mult succes, sănătate și putere de muncă. Cu Dumnezeu înainte”, a transmis Gabriel Purcaru după depunerea jurământului.

Alături de Gabriel Purcaru și consilierii locali ai municipiului Moreni au fost astăzi președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, prefectului județului, Dragoș Rusu, deputatul Radu Popa, secretarul județului, Dan Popa, subprefectul Marian Tănase, președintele Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, președintele AFM, Laurențiu Neculaescu, primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, colegi de partid.

„Împreună cu dumneavoastră, cu Consiliul Local Municipal, și cu primarul Gabriel Purcaru, avem un drum lung în cea ce privește dezvoltarea municipiului Moreni. Chiar dacă este o ședință festivă, trebuie să fim conștienți cu toții că vă așteaptă o perioadă foarte grea pentru că aveți multe de făcut. Municipiul Moreni, după municipiul Târgoviște, este cel mai important pol de dezvoltare din județ și cred că împreună putem facem lucruri bune aici.

Vreau să-l felicit pe domnul Purcaru, primarul dumneavoastră, pentru scorul obținut la alegerile din data de 9 iunie și sunt convins, așa cum îl cunosc, că va fi extrem de ambițios în atragerea tuturor fondurilor, județene, naționale, guvernamentale și europene, în municipiul Moreni. În același timp îl asigur, atât pe el cât și pe dumneavoastră, de tot sprijinul pentru dezvoltarea comunității locale din Moreni”, a transmis președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply