Imnul național a răsunat astăzi, 29 iulie 2021, în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște. Mesajele autorităților.

Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te române! – sărbătorită pe 29 iulie!

Prima dată imnul național a fost cântat în timpul Revoluției de la 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la inițiativa domnitorului Știrbei Vodă.

Versurile imnului îi aparțin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița: „Imnul național este sufletul unei națiuni, oglinda istoriei și a aspirațiilor sale. Astăzi, în această zi specială dedicată imnului nostru, avem datoria să reflectăm asupra semnificației profunde a acestui simbol național.

Moștenim o bogată istorie și o cultură vibrantă, care ne fac să fim un popor unit, cu oameni deosebiți. Imnul nostru ne amintește de sacrificiile celor care au luptat pentru libertatea și unitatea neamului românesc, de valorile pe care le-am moștenit și de responsabilitățile pe care le avem față de viitor. În Europa, suntem un pilon al stabilității și al cooperării, iar imnul nostru ne unește și ne reprezintă pe scena internațională.

Însă, moștenirea noastră vine împreună cu obligații. 

Avem datoria de a construi o țară mai bună pentru generațiile viitoare, o țară prosperă, democratică și modernă. 

Cred cu tărie că pentru un viitor mai bun, avem datoria să investim în educație și să creăm oportunități pentru tineri, să ne readucem diaspora acasă și să facem din România un centru al dezvoltării și al stabilității regionale. Cu un război la graniță, suntem nu doar un pilon de securitate în Europa de Est, ci și un garant al viitorului Europei. Imnul ne îndeamnă să fim uniți și să lucrăm împreună pentru a realiza aceste obiective.

Ce moștenire vom lăsa generațiilor viitoare? Le vom lăsa o țară cu o istorie bogată și o cultură vibrantă, o țară care și-a găsit locul în lumea modernă. Le vom lăsa amintirea sacrificiilor celor care ne-au precedat și speranța într-un viitor mai bun. Dar, mai presus de toate, le vom lăsa un imn, un simbol al identității noastre naționale, care să îi inspire și să îi motiveze să continue să construiască România de mâine.

Așadar, Ziua Națională a Imnului este o ocazie de a ne reîmprospăta legătura cu trecutul, de a ne reafirma valorile și de a ne angaja să construim un viitor mai bun pentru țara noastră.

Să ascultăm și să cântăm imnul cu mândrie și să ne străduim să fim demni de moștenirea pe care am primit-o.”

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Avem un potențial imens și suntem capabili să excelăm! De la sportivi până la cei care se remarcă în diverse domenii, „Deșteptă-te, române!” este, mai presus de orice, o încurajare de a continua să devenim tot mai buni.

La Mulți Ani Imnului Național! La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Dâmbovița!”

Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: „Atunci când a răsunat pentru întâia oară, în Parcul Zăvoi, era limpede că „Deșteaptă-te, române” va lăsa ecouri în văzduh și în spirite. Era o amprentă atât de puternică, un glas atât de fidel sufletului acestui popor…

De atunci, creația lui Andrei Mureșanu și Anton Pann i-a însoțit pe români în toate marile momente istorice, începând cu Revoluția din 1848, insuflându-le curaj, solidaritate, conștiință de neam. Versurile imnului au devenit cea mai puternică pledoarie pentru cultura și istoria noastră, actuale mereu, generație după generație.

…Cu o singură condiție: să le ascultăm cu mintea și inima, nu doar să le auzim ca pe un cântec banal. Imnul face parte din definiția completă a României, din cartea noastră de vizită pe mapamond. Este un strigăt de luptă, de rezistență, de curaj, de izbândă. Este sacrificiu și jertfă. Este victorie.

La mulți ani, tuturor!”

IPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei: „Imnul național reprezintă un important reper al națiunii noastre, alături de drapelul și de stema țării, care concentrează simbolic aspirația spre libertate, lupta pentru demnitate, curajul și vitejia cu care cei de dinaintea noastră au pășit în istorie.

Atât prin versurile, cât și prin muzica sa, imnul național ne trezește, de fiecare dată când îl cântăm sau îl ascultăm, acea nobilă mândrie de a fi român, și rememorează entuziasmul, patriotismul și dăruirea celor care au luptat, au construit și ne-au dăruit această minunată țară, cu frumoasele ei valori, fundamentate pe principiile Evangheliei lui Hristos.

Imnul național concentrează în versurile sale fascinația și profunzimea spiritului românesc, precum și eroica și glorioasa noastră istorie, evocând imagini și personalități ale neamului nostru, care ne îndeamnă, iară și iară, să le urmăm exemplul.

Mai cu seamă în cadrul evenimentelor naționale sau internaționale, atunci când este intonat, imnul național aprofundează în noi bucuria de a fi român, promovând artistic specificitatea civilizației noastre, deopotrivă creștină și europeană.

Celebrarea imnului național de astăzi ne aduce aminte de faptul că, acum 176 de ani, el a fost intonat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, fiind alcătuit pe muzica lui Anton Pann și pe versurile poetului Andrei Mureșanu.

Nu trebuie să uităm niciodată faptul că Anton Pann a fost unul dintre cei mai cunoscuți protopsalți și compozitori de muzică bisericească, iar versurile sale amintesc acel adevăr binecunoscut al contribuției majore a Bisericii noastre strămoșești, prin clerul ei mai ales, la aspirațiile legitime pentru libertate ale neamului românesc, de-a lungul timpului, și la lupta pentru cucerirea acesteia!

Întotdeauna, imnul național trebuie intonat și ascultat cu acel fior sacru al rugăciunii, fiindcă este un moment de comuniune cu înaintașii, un act de celebrare a românității noastre și de afirmare a demnității naționale.

Cu acest prilej solemn, rog pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască prosperitate, pace și bucuria de a fi demni urmași ai celor ce ne-au dăruit această frumoasă țară, cu nobilele ei valori!”

leave a reply