Guvernul României a aprobat Hotărârea referitoare la construirea centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. „O investiție uriașă pentru județul Dâmbovița care nu ar fi putut ajunge la etapa licitației publice de proiectare și execuție fără sprijinul premierului României, Marcel Ciolacu, și al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.” (Corneliu Ștefan, președintele CJD)

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și Guvernul României sprijină proiectul Consiliului Județean Dâmbovița care privește realizarea centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni!

În ședința Guvernului României de astăzi a fost aprobată Hotărârea de Guvern referitoare la construirea centurii celor două orașe, un proiect uriaș care va avea un impact social și economic important pentru zona de nord a județului și care va atrage investitorii pe Valea Ialomiței.

Proiectul are o valoare de 138 milioane de euro și deja a fost lansată licitația publică pentru proiectare și execuție.

„Centura orașelor #Pucioasa și #Fieni, o investiție uriașă pentru județul #Dâmbovița, nu ar fi putut ajunge la etapa licitației publice de proiectare și execuție fără sprijinul premierului României, Marcel Ciolacu, și al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Astăzi, în ședința Guvernului României, a fost aprobată Hotărârea de Guvern referitoare la construirea centurii celor două orașe. Această investiție, care se ridică la 138.000.000 de euro, va avea un impact semnificativ pentru întreaga zonă din punct de vedere socio-economic.

Construirea centurii va ușura transportul de mărfuri și persoane și va deschide Valea Ialomiței pentru investitori. Mediul privat va beneficia de o infrastructură rutieră modernă și rapidă, fapt care va contribui la dezvoltarea de noi afaceri în zonă.

De asemenea, se vor crea locuri de muncă și, totodată, vom asista la o dezvoltare urbanistică a întregii zone, eliminând în același timp traficul greu din localitățile de pe traseul centurii.

Mulțumim, încă o dată, premierului României, Marcel Ciolacu, și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru sprijinul acordat acestui proiect de o importanță majoră pentru județul Dâmbovița”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply