Festivalul Peștera Padina revine cu o nouă ediție! De astăzi, timp de două zile, muzică folclorică și rock la 1600 metri altitudine. Fuego și Vița de Vie, concerte inedite în Munții Bucegi.

Astăzi, 16 august, începe aventura la cel mai tare festival în aer liber, Peștera- Padina, într-un loc mirific din munții Bucegi!

Organizatorii, Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, și-au propus ca și în acest an să aducă în fața publicului artiști de renume. În cele două zile de festival, spectatorii se vor bucura ascultând mai multe genuri muzicale, dar și de aer pur de munte, activități diverse pregătite în cel mai mic detaliu, preparate culinare delicioase și oameni faini care vor face ca Aventura Padina Fest să fie una unică.

Prin acest eveniment se urmărește promovarea potenţialului turistic din Masivul Bucegi, realizarea unor spectacole şi a unor momente culturale inedite, educarea participanţilor în protejarea mediului înconjurător şi practicarea mişcării în aer liber.

Așadar, vineri, 16 august și sâmbătă, 17 august, cu începere de la ora 15:00, vor avea loc următoarele spectacole:

  • în data de 16 august, la ora 15:00, folclorul și muzica de petrecere vor asigura o atmosferă festivă, printr-un spectacol susținut de Orchestra Populară „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de binecunoscutul interpret Alin Trocan, împreună cu solistele Loredana Dobrescu Kiraly, Ileana Pavelescu precum și cu acordeonistul Marian Mateescu. Celebrul artist Paul Surugiu Fuego va susține, de asemenea, un concert cu band-ul său;
  • pe data de 17 august, ora 15:00 va avea loc un concert ai cărui protagoniști sunt Vița de Vie și Lovebite.

leave a reply